Sărăcia din România îi împinge pe oameni la gesturi extreme, greu de închipuit. Este şi cazul unei femei de 40 de ani din Mehedinţi, care practică prostituţia de şapte ani, însoţită fiind de copiii ei minori.
O mehedinţeancă îşi vinde trupul trecătorilor în fiecare noapte, în prezenţa propriilor copii. Se întâmplă în România anului 2010, sub privirile neputincioase ale autorităţilor, chiar în apropierea centrului oraşului Drobeta Turnu Severin, pe bulevardul Tudor Vladimirescu.
Noapte de noapte, femeia care a rămas fără un loc de muncă, deşi are o specializare în croitorie şi broderie la o şcoală de meserii din Timişoara, face trotuarul, purtându-l după ea pe fiul cel mare, de nici 13 ani, care are probleme psihice. Povestea Gabrielei Emilia Gheorgheosu, mamă a trei copii, este năucitoare. Femeia se prostituează pentru câţiva lei pe noapte doar ca să aibă ce mânca ea şi copilul şi, în acelaşi timp, încearcă să strângă bani ca să meargă la Timişoara să îşi vadă ceilalţi doi copii daţi în plasament. Psihologul Şcolii Ajutătoare „Constantin Pufan“, unde băiatul este înscris, susţine că acesta are grave tulburări de comportament.
„Îl cunoaştem pe G.C.G de când a venit la noi la şcoală. De atunci ne luptăm să îl ajutăm să intre în legalitate, pentru că în prezent este la şcoală fără nici un act. Este un copil problemă atât la şcoală, cât şi pe stradă. A furat de mai multe ori şi a fost ridicat de poliţie de pe stradă, are probleme psihice, iar unul dintre factorii care îi fac rău este faptul că stă cu mama lui pe stradă. De multe ori a povestit la şcoală că o vede ce face cu diferiţi bărbaţi şi că uneori este pus să păzească maşina unde mama intră cu cineva. În acest caz trebuie clar intervenit“, a spus Dana Mihaela Buzatu, psiholog la Şcoala Specială „Constantin Pufan“.
Pe stradă, cu trei copii
Până acum un an, toţi cei trei copi