Cu puţin timp în urmă, la Londra, Institutul Cultural Român a propus publicului britanic, dar şi influentei diaspore româneşti din capitala Regatului Unit, o conferinţă despre modul în care România îşi negociază şi asumă traumatica istorie comunistă şi postcomunistă. Prelegerea centrală a fost rostită de Vladimir Tismăneanu, principalul custode al complicatei memorii a dictaturii comuniste din România.
Postura de protagonist al unei dezbateri în care erau aşteptate să intervină două nume importante ale istoriografiei comunismului, profesorii Dennis Deletant, de la Universitatea din Londra, şi Robert Service, de la Universitatea Oxford, dar şi starul în ascensiune al studiilor politice româneşti, John Gledhill, de la London School of Economics, a fost mai mult decât adecvată. Vladimir Tismăneanu este nu doar un conferenţiar substanţial şi expresiv, ci însăşi autoritatea academică, în România, ca şi în mediile internaţionale, în materia evazivă şi încă nu îndeajuns explorată a comunismului românesc. Studiile sale, apărute în totemice edituri americane sau europene, sunt de multă vreme referinţe ineluctabile, în România şi în alte părţi, iar multe dintre ideile expuse în cărţile sale au devenit conjecturi curente în istoria politică a dictaturilor comuniste central-europene şi a societăţilor în tranziţie.
Profesorul Tismăneanu a reluat în Belgrave Square, pasionat şi sintetic, argumentele distilate de-a lungul timpului în sute de pagini de istorie, analiză şi teorie politice, dar şi de memorialistică, jurnalism şi notaţii blogografice: ilegitimitatea clonei sovietice instaurate prin diktat în România postbelică, natura imuabilă a comunismului românesc, în fond un stalinism ultradogmatic şi antireformist de la început până în eternitate, în ciuda diferitelor deghizări şi avataruri, vocaţia deliberat criminală a unui sistem care, mereu în deficit de legi
