Tribunalul Dolj a respins duminică cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de Samir Sprânceană, care a fost reţinut la începutul lunii iunie de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova pentru comiterea de infracţiuni cu cărţi de credit.
Alături de Samir, în arest au ajuns şi Ovidiu Doran, Iulian Niţulescu, Claudiu Bălan, Gigi Toma şi Liviu Sfetcovici, toţi fiind cercetaţi pentru constituire de grup infracţional organizat, clonare de carduri şi retrageri frauduloase de la bancomate. Probele strânse de procurori de la începutul acestui an au arătat că grupul era coordonat de Samir Sprînceană şi se ocupa cu montarea pe bancomate din Germania, Franţa şi Italia de aparatură pentru copierea datelor de pe carduri. Odată obţinute datele cardurilor, acestea erau clonate, după care se scoteau bani din bancomate. Potrivit procurorilor DIICOT, banii obţinuţi din retrageri frauduloase erau aduşi de membrii grupării în ţară, unde îşi cumpărau case şi maşini de lux.
Pe 23 iunie, Tribunalul Dolj a prelungit cu 30 de zile durata arestului preventiv pentru Samir Sprînceană şi restul de carderi. Aceştia au făcut recurs la Curtea de Apel Craiova, însă nici acolo nu au reuşit să îi convingă pe judecători că pot fi cercetaţi în stare de libertate, recursurile fiind respinse.
Pe 2 iulie, Samir şi-a încercat norocul din nou la Tribunalul Dolj, formulând o cerere de eliberare provizorie sub control judiciar. Duminică, judecătorii i-au respins cererea, considerând că este nefondată. Hotărârea Tribunalului Dolj poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova. Tribunalul Dolj a respins duminică cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de Samir Sprânceană, care a fost reţinut la începutul lunii iunie de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova pentru comiterea de infracţiuni cu cărţi de credit.
Alături de S