„Asta înseamnă că vom avea autostrăzi?“, se întreba un cititor anonim al portalului de ştiri HotNews. „Da, suspendate şi suprapuse“, îi răspunde ironic un altul. Publicul a intuit bine problemele acestei noi legi, creionată în pripă, superficial, lăsând mult spaţiu pentru interpretare şi, evident, pentru favoruri pe care politicienii le pot face sponsorilor din mediul privat. Şi totuşi, parteneriatul public-privat a devenit o modă, o tendinţă a ultimilor ani pentru rezolvarea unor proiecte pe care statele europene nu le-au putut finanţa singure. Drumul a fost deschis de Germania, imediat după reunificare, şi mai apoi a fost urmat de Franţa, Italia şi Marea Britanie.

Lipsa cronică de bani a statului şi restricţia de a limita cheltuielile până la un deficit fiscal care va fi sever controlat la nivelul de 3% din economie va face imposibilă, în viitor, finanţarea masivă a investiţiilor. Soluţia de avarie practicată în aproape toată Europa, ca de altfel în întreaga lume, este parteneriatul între autorităţile publice, centrale sau locale, şi companiile private. În ultimii ani, mai ales, statele europene au extins parteneriatul public-privat de la proiectele de autostrăzi, de energie sau de transport public la construcţia de spitale, şcoli, parcări sau centre sportive. Italienii au şi un cimitir construit şi operat în parteneriat public-privat.

Fascinaţia guvernelor pentru parteneriatul public-privat este dată de faptul că acesta poate declanşa investiţii ample, fără eforturi financiare majore din partea statului.

Mai mult, Institutul Statistic Eurostat a decis că activele puse la bătaie în acest tip de afaceri ies din spaţiul public şi, ca atare, nu mai sunt înregistrate în bilanţurile autorităţilor respective, dacă partenerul privat îşi asumă, prin contract, riscurile de construcţie sau de cerere şi accesibilitate. Legea noastră nu lămureşte chestiunea