Echipa de ligă secundă Concordia Chiajna şi-a reluat de ieri pregătirile pentru noul sezon, sub comanda golgheterului Laurenţiu Diniţă, reconfirmat în funcţia de antrenor principal. La reunirea lotului s-au prezentat şi noile achiziţii ale trupei din Chiajna, Eugen Trică, fostul mijlocaş al Universităţii Craiova, şi mijlocaşul Pană, ultima oară la CS Otopeni, a anunţat csconcordia.com. După o săptămână de pregătire la baza proprie, Concordia va efectua, începând de luni, 12 iulie, un stagiu de pregătire de două săptămâni la Poiana Braşov, care va fi urmat de un al doilea, tot într-o staţiune montană, cel mai probabil în Slovenia.
Revenind la Eugen Trică, acesta şi-a reziliat la mijlocul lunii trecute contractul cu Universitatea Craiova, după ce, înaintea meciului cu CFR Cluj, a fost implicat într-un scandal cu patronul Adrian Mititelu, lăsându-se cu vizite la poliţie. În cele din urmă, părţile s-au înţeles, alegând să meargă fiecare pe drumul său. Trică a semnat pentru un sezon cu Concordia, cu drept de prelungire pe încă un an în caz de promovare, iar oficialii Chiajnei au declarat că aveau nevoie de experienţa lui Eugen Trică. Echipa de ligă secundă Concordia Chiajna şi-a reluat de ieri pregătirile pentru noul sezon, sub comanda golgheterului Laurenţiu Diniţă, reconfirmat în funcţia de antrenor principal. La reunirea lotului s-au prezentat şi noile achiziţii ale trupei din Chiajna, Eugen Trică, fostul mijlocaş al Universităţii Craiova, şi mijlocaşul Pană, ultima oară la CS Otopeni, a anunţat csconcordia.com. După o săptămână de pregătire la baza proprie, Concordia va efectua, începând de luni, 12 iulie, un stagiu de pregătire de două săptămâni la Poiana Braşov, care va fi urmat de un al doilea, tot într-o staţiune montană, cel mai probabil în Slovenia.
Revenind la Eugen Trică, acesta şi-a reziliat la mijlocul lunii trecute contractul cu Universitatea Crai