Steaua l-a transferat ieri şi pe puştiul Cosmin Matei, cel mai bun fotbalist de la "naţionala" de juniori Under 19. Al zecelea transfer al lui Piţurcă e un mingicar de 1,75 metri, de la Farul, poreclit "noul Hagi".
Piţurcă se gîndeşte şi la viitorul Stelei, nu numai la prezent. Tocmai de aceea a decis să pună mîna pe vedeta echipei naţionale a României Under 19 ani, puştiul Cosmin Matei.
Gol ca Hagi, de la mijlocul terenului
În vîrstă de doar 18 ani, mijlocaşul de la Farul Constanţa a semnat un contract pe 5 ani cu Steaua, care a plătit un sfert de milion de euro clubului pe pe Litoral. Matei e considerat una dintre marile speranţe ale fotbalului românesc, după ce a impresionat în meciurile "naţionalei" Under 19. În urmă cu 3 luni a marcat un eurogol, şut de la mijlocul terenului, la Turneul de Elită în meciul pierdut cu Portugalia, scor 1-3.
Stîngaci, mingicar
Jucător de picior stîng, care poate evolua pe toate posturile la mijlocul terenului, Matei e asemănat cu Hagi pentru că e foarte tehnic, driblează cu uşurinţă, are exact înălţimea "Regelui" şi e la fel de mingicar. În urmă cu două săptămîni s-a aflat în lotul Unirii Urziceni, însă după 5 zile a plecat, fiind nemulţumit de faptul că a fost pus să facă şi faza defensivă. "Eu nu pot să mă încadrez în concepţia tactică a Unirii, eu sînt jucător ofensiv, de creaţie", şi-a justificat atunci Matei refuzul de a semna cu Unirea. El e impresariat de fraţii Becali.
Asemănare izbitoare cu Hagi
C. Matei xxxxx Gică Hagi
1,75 m Înălţime 1,75 m
65 kg Greutate 68 kg
17 ani Debut în Liga I 17 ani
Farul Echipa la care a debutat Farul
"Am ales Steaua pentru că e o oportunitate fantastică. Sînt stelist de mic şi visul meu de cînd am dat cu piciorul în minge a fost să ajung să joc pe Ghencea"
Cosmin Matei
@N