Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR vrea să crească cu 20% cofinanţările pentru proiecte europene

Publicat in Bursa, miercuri 7 iulie 2010 ·

Banca Comercială Română va majora cu circa 20% volumul cofinanţărilor acordate pentru proiectele din fonduri europene, potrivit Ramonei Ivan, director executiv al direcţiei instituţii financiare din cadrul băncii.

"Anul acesta ne-am propus o ţintă în creştere cu o cincime faţă de anul trecut în ceea ce priveşte volumul cofinaţărilor acordate pentru proiecte de fonduri europene şi suntem în grafic. Este mai bine decât anul trecut", a explicat doamna Ivan.

Anul trecut, BCR a confinanţat circa 600 de proiecte din fonduri europene.

Potrivit doamnei Ivan, valoarea medie a unui proiect este undeva în jur de 900.000 de euro, pentru că există proiecte foarte mari, de exemplu pe partea de mediu, câştigate prin licitaţie, dar şi multe pe agricultură.

De asemenea, Ramona Ivan a mai subliniat că se aşteaptă la proiecte mari şi pe partea de transporturi, pentru că acest sector generează cele mai multe efecte la nivel economic, explicând totodată că proiectele pe segmentul transporturi nu sunt complicate din punct de vedere tehnic şi că, de exemplu, gradul de acordare pentru proiectele de mediu, care sunt mai dificile, este de aproximativ zece ori mai mare.

"Ne interesează şi proiectele mari, pentru că degeaba avem 100.000 de beneficiari în zonă, dacă într-un final ei pierd pentru că pe acolo nu trece drumul sau calea ferată", a explicat Ivan, menţionând că ţara noastră ar trebui să se concentreze pe lucruri realizabile.

"Nu aş spera la lucruri care nu se pot rezolva peste noapte. S-a vorbit aici despre parteneriatul public - privat. În România se vorbeşte de foarte mulţi ani de parteneriate de tip public privat, într-un final s-a făcut şi o lege, dar lucrurile nu sunt neapărat foarte clare şi 100% coerente. Mai devreme de un an de zile pe partea de parteneriat public-privat în România nu văd realizări, dar trebuie să ne concentrăm pe ceea ce se

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum o ora
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 13 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 11 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Horoscop pentru sâmbătă, 21 septembrie 2024. Schimbări radicale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec Sunt posibile cheltuieli importante la finalul acestei saptamani. Se pare ca vei primi o suma de bani consistenta, fie dintr-o colaborare, fie partenerul de viata sau o ruda iti ofera sprijin material nesperat. Pe de alta parte poti afla inf

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Hezbollah confirmă că un comandant de rang înalt a fost ucis într-un atac israelian

Mediafax acum 49 minute
Hezbollah a confirmat că Ibrahim Aqil, comandantul operaţiunilor Hezbollah, a fost ucis într-un raid aerian israelian, scrie Sky News. Armata israeliană a afirmat că l-a „eliminat” pe Ibrahim Aqil, descris drept şeful sistemului de operaţiuni al Hez

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum o ora
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 12 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 9 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°