Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reportaj CNN: România, o aventură care îţi schimbă viaţa

Publicat in Romania Libera, marți 6 iulie 2010 ·

Originară din oraşul Charleston, Carolina de Sud, americanca Natalie Montenaro (52 de ani) are un master în limbi străine şi a predat o vreme engleza în China. A sosit pentru prima oară în România în 2009, iar acum, un an mai târziu, Montanaro locuieşte în Brusturoasa, o comună băcăuană cu aproximativ 3.000 de locuitori, informează Realitatea.net.

S-a îndrăgosit iremediabil de comunitatea care a adoptat-o, pe care o găseşte mai exotică şi mai plină de contraste decât lumea orientală pe care a studiat-o în timpul experienţei din China. Aşa că, periodic, scrie reportaje pentru secţiunea iReport a postului CNN, în care îşi povesteşte viaţa cotidianuă din Brusturoasa. Ultimul dintre ele reprezintă un rezumat al aventurii pe care a trăit-o în România, despre care spune că i-a schimbat viaţa.

Îmbibată de tradiţie şi religie, viaţa în România rurală este foarte diferită de cea pe care a dus-o în Charleston: „E o lume încremenită în trecut. Există foarte multe animale: găini, cai şi vaci. Trebuie să ai grijă când traversezi strada, mai ales la vaci!", a povestit Montanaro pentru postul CNN.

Ea predă engleza în cele trei şcoli generale ale comunei, iar după ore îi învaţă pe elevi să lucreze pe calculator. Cea mai plăcută activitate a ei este însă „ziua de bucătărie internaţională", în cadrul căreia le dă elevilor cu vârste între 12 şi 15 ani lecţii de gătit.

„Îi învăţ diferite metode de preparare a mâncării, îi sfătuiesc în legărură cu alegerile culinare sănătoase şi le dau sfaturi despre cum trebuie să se poarte la masă", a explicat americanca.

„Experienţa din România a fost o binecuvântare. Am reuşit să-mi îndeplinesc multe visuri, am trăit alături de oameni minunaţi, am învăţat o mulţime de tradiţii şi le-am asimilat cultura sătenilor, care mi-au devenit prieteni. Copiii sunt extrem de expresivi şi de inteligenţi, aşa că activitatea mea ca vol

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 22 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 37 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 37 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 57 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 56 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°