Cei care nu au avut până acum ocazia să viziteze Delta Dunării sau Transfăgărăşanul o pot face online, pe singurul site de street-view din România, norc.ro.
Vedeţi aici cum puteţi vizita Transfăgărăşanul sau Delta Dunării de acasă
Site-ul, singurul de street-view din România, oferă imagini panoramice călătorilor virtuali cu oraşele şi zonele turistice cele mai importante din ţară. O plimbare la munte, la mare sau în alt oraş se poate face relativ uşor, turistul nu are nevoie decât de un calculator şi de o conexiune decentă la internet. Odată intrat pe site, paşii virtuali sunt îndreptaţi prin click-urile mouse-ului spre zonele pe care dorim să le vizităm. Senzaţia că tot ceea ce se vede este real este dată de tehnica de fotografiere a peisajului.
„Toate pozele sunt făcute de un complex de aparate montate pe maşină. Aparatele fotografiază automat toate locurile prin care trecem aşa că privitorul are senzaţia că se află în maşină pentru că el vede ceea ce am văzut şi noi, prin intermediul acestor imagini panoramice“, a explicat unul dintre proprietarii site-ului, Lucian Neagu.
Transfăgărăşanul, cel mai bun drum din lume
NORC a fost lansat la începutul anului 2009 cu fotografii panoramice din Bucureşti şi de atunci au fost adăugate şi alte oraşe din ţară, dar şi din Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia şi Polonia.
Ultimele două vedete ale site-ului sunt Transfăgărăşanul şi Delta Dunării. „Am adăugat Transfăgărăşanul în urmă cu o lună, iar în urmă cu o săptămână am lansat şi Delta Dunării. În Deltă mai avem de lucrat, au fost fotografiate doar o parte din braţele Sulina şi Sf. Gheorghe“, a mai spus Lucian Neagu.
Vedeta incontestabilă este Transfăgărăşanul, a cărui panoramă spectaculoasă poate să ofere posibilitatea celor care nu au vizitat niciodată acest loc să afle de ce a fost denumit de Jeremy Clarkson,