Tinerii artişti contemporani reuniţi în jurul Asociaţiei Pavilion renunţă la orice colaborare cu instituţia patronată de Kelemen Hunor. Scrisoarea deschisă către Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţio-nal, trimisă acum câteva zile de Răzvan Ion & Eu-gen Rădescu, abundă în epitete de genul „putred“ sau „coş de gunoi“.
Echipa Asociaţiei Pavilion, organizatoare, printre altele, a Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană Bucureşti (a cărei a patra ediţie se desfăşoară până la 25 iulie), a adresat recent o scrisoare deschisă Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), udemeristul Kelemen Hunor, prin care îi cere, în mod direct, demisia de onoare, pentru a nu ajunge la „groapa de gunoi a istoriei".
„Rebelii" de la Pavilion
(principali responsabili: Răzvan Ion, Eugen Rădescu, Simina Neagu, Andrei Crăciun) nu sunt la prima „ispravă" de acest gen - anul trecut, tot printr-o scrisoare deschisă, cereau demisiile lui Theodor Paleologu şi Alexandru Bălăşescu, aflaţi la conducerea ministerului la acea vreme -, dar, de data aceasta, documentul uluieşte prin tonul radical şi definitiv.
Se cere „demisia de onoare"
Mai mult, protestatarii anunţă, cu această ocazie, suspendarea oricărei colaborări cu ministerul incriminat şi renunţarea de bunăvoie la orice tentativă de a aplica la fondurile Administraţiei Fondului Cultural Naţional (ACFN).
„Cu părere de rău vă anunţăm prin prezenta scrisoare deschisă că organizaţia noastră, considerată una dintre cele mai importante din Europa, în zona de artă contemporană, a decis totodată, pe lângă boi-cotarea oricărei activităţi şi strategii a AFCN, şi retragerea din orice fel de parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional - responsabil direct de distrugerea culturii româneşti", este încă o mostră a tonului radical-revoluţionar, „guevarist", în care este redactată întreaga scrisoa