"Luna de miere" a guvernanţilor cu poporul român pare să fi luat sfârşit definitiv. Dacă într-un momemt dramatic ca acesta al inundaţiilor remierul este bătut cu ouă şi roşii, iar preşedintele luat la refec de gospodinele de prin satele măturate de ape, e semn că se întâmplă ceva. Ceva iremediabil - cu încrederea "maselor" în cei care îi conduc.

Şi este şi firesc până la urmă. Este cel de-al treilea val de inundaţii majore şi de fiecare dată se întâmplă acelaşi lucru, ca tras la indigo: mai întâi autorităţile locale sunt luate prin surprindere. Apoi celor centrale le trebuie câteva zile să înţeleagă proporţiile dezastrului. Urmează obişnuitele vizite de lucru ale demnitarilor, încălţaţi în cizme de cauciuc şi oferindu-le oamenilor îmbărbătări. Urmează apoi câteva transporturi simbolice (pentru televiziuni) de materiale de construcţii împreună cu promisiunea că nu-i va prinde iarna pe oameni fără acoperişuri. Şi într-adevăr se fac câteva acoperişuri sub care nu vrea să stea mimeni şi casele, în diferite faze de neterminare sunt apoi furate bucată cu bucată de către beneficiari.

Pe de altă parte, inundaţiile revin ca un blestem exact pe acolo pe unde au avut loc întâmplări necurate pădurile au fost tăiate şi furate în draci, lăsând coastele golaşe la discreţia apelor; lucrările de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare lăsate în paragină au foast demontate bucată cu bucată şi cărate prin curţile şi magaziile gospodarilor plini de iniţiativă şi nederanjate de primari sau de autorităţi, oamenii şi-au făcut casele în luncile inundabile ale râurilor care, blocate degunoaiele depozitate de aceiaşi gospodari pe unde au apucat, s-au revărsat peste tot ce au găsit în cale.

Drama inundaţiilor este, în acelaşi timp, drama prostiei omeneşti, a negândirii şi abuzului, a hoţiei generalizate, a neputinţei organizatorice şi a jafului organizat la scară mare