Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost zilele trecute la Satu Mare ca să promită 8 milioane de lei, finanţare pentru dezvoltarea staţiunii Luna Şes. Am văzut la ştiri, am citit în presa locală sătmăreană şi naţională şi m-au amuzat următoarele, ce-i drept auzite sau citite din (în) surse (foarte sigure) satumareonline.ro :
“şefii judeţului, care au aşteptat-o la limita de judeţ, pe dealul de la Huta-Certeze, şi au şi îmbrăcat-o în straie oşeneşti, că-i şade bine. Cu această ocazie, deputatul PD-L Ioan Holdiş a reuşit să stârnească invidia tuturor, „ajutând-o” să se îmbrace.” (găsite aici)
“La întâlnirea de la Negreşti, Elena Udrea şi-a adus aminte că în copilărie a fost într-o tabără şcolară în această zonă şi de-atunci i-au rămas amintiri plăcute legate de fancurile cu dulceaţă, aşa că abia aştepta să revină pe aceste plaiuri.” (adică la toamnă, la festivalul pălincii)
Şi cireaşa de pe tort: “Apoi a urmat „punctul culminant” care redă esenţa vizitei: oficialităţile de la masa de prezidiu s-au înghesuit s-o pupe pe blondă, în uralele mulţimii de primari din sală, în timp ce Ocsike, fotograful, nu mai prididea să facă poze, exclamând: „Pfoai, e mai bunoacă în realitate ca la televizor”!”
Am văzut şi imaginile de la Antena 3 şi Realitatea TV şi am recunoscut oficialităţile locale care nu aveau legătură cu partidul doamnei ministru dar care o sorbeau din ochi în timp ce gusta din nelipsita pâine cu sare şi care erau cu zâmbetele până la urechi uitând că în restul anului se ceartă cu colegii lor portocalii. Ce mai, datorită doamnei Udrea lucrurile au fost pentru o zi roz la Satu Mare, ceea ce e totuşi de apreciat. O dedicaţie tuturor bărbaţilor sătmăreni, indiferent de funcţii sau culoare politică, pentru primirea caldă oferită doamnei ministru Elena Udrea.
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Ministrul Dezvolt