Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Gheorghe Lupu – încă un primar penal, trimis în judecată

Publicat in Adevarul, marți 6 iulie 2010 ·

Fostul primar al oraşului Zărneşti a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţa obţinerii de către funcţionarul public pentru sine sau altul, a unui avantaj patrimonial şi uz de fals.

Procurorii DNA au stabilit că în perioada 2004 - 2005 fostul primar, Gheorghe Lupu, a primit mită care a constat în două maşini, materiale de construcţii şi servicii, lucrări de construcţii la imobilele sale, toate în valoare de 52.963 de euro.

Acestea au fost cerute şi primite de Gheorghe Lupu de la o firmă care dorea să îşi păstreze contractele aflate în derulare cu primăria, dar şi să obţină şi alte contracte cu toate că nu respecta prevederile legale în materie de achiziţii publice.

De asemenea, în 2007, primarul a beneficiat şi de complicitatea unui anume Adrian Enescu, administrator al firmei Aditom SRL Zărneşti. Gheorghe Lupu a achitat acestei societăţi peste 31.000 de lei, reprezentând contravaloarea pentru apă îmbuteliată.

Aceasta a fost achiziţionată ca fiind rezervă de stat, cu ajutorul a două facturi fiscal false, în condiţiile în care marfa nu a intrat în gestiunea Primăriei oraşului Zărneşti, se anunţă într-un comunicat al DNA.

Cei doi sunt cercetaţi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

În dosar apare şi un al treilea nume, cel al lui Claudiu Lupu, asociat la o altă firmă: SC M&L Invest SRL.

La rândul său, Claudiu Lupu, folosindu-se de o factură întocmită de el în fals, a înstrăinat un autoturism de lux aparţinând acestei firme, fără cunoştinţa administratorului societăţii şi a denunţătorului, acesta din urmă fiind celălalt asociat.

Prin aceasta, a diminuat în mod nelegal patrimoniul societăţii şi a obţinut un beneficiu în interes personal în sumă de 17.000 de euro.

Primăr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Cod roşu de grindină şi vijelii în judeţele Iaşi şi Neamţ

BusinessMagazin acum 22 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o avertizare cod roşu de vijelii şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi.

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 27 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Wizz Air, anunț de ULTIMĂ ORĂ! Compania suspendă zborurile către o destinație de lux, adorată de români, începând de la 1 septembrie 2025

Cancan acum 18 minute
Wizz Air face o schimbare majoră și renunță la zborurile către o destinație de lux apreciată de români. Compania low-cost din Europa a decis să se concentreze din nou pe piețele din Europa Centrală și de Est. Wizz Air este una dintre cele mai mari c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°