Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sub asediul Dunării: improvizaţia a înlocuit tehnica la Galaţi

Publicat in Romania Libera, marți 6 iulie 2010 ·

O bună parte din oraşul Galaţi trăieşte în acest moment sub teroarea Dunării. Locuitorii din zona portului îşi fac singuri stăvilare de teamă ca digul la care lucrează autorităţile să nu cedeze. Efortul uriaş de acum ar fi putut fi evitat dacă s-ar fi aplicat proiectul tehnic conceput în urmă cu patru ani împotriva revărsării Dunării.

De două zile, sute de jandarmi, pompieri şi militari muncesc neîntrerupt la Galaţi, alături de localnici, pentru construirea digului care să apere oraşul de „cel mai mare dezastru de după al doilea război mondial". „Sunt din ce în ce mai multe cazuri de locuitori din Valea Oraşului, care vin să lucreze la dig, ca voluntari", ne-a declarat viceprimarul Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco.

În spatele digului de 4,5 kilometri ridicat de autorităţi, disperarea oamenilor este fără margini. Cartierul Port a mai fost inundat în urmă cu două săptămâni. Atunci au fost depăşite de situaţie electropompele ce scot apa din canalizările străzilor din cartier. Acum, locuinţele sunt ameninţate de viitura de pe Dunăre. Ca să scape de furia apelor care îi ameninţă, oamenii au început să îşi facă singuri diguri în curţi.

„Am cumpărat balast, am cumpărat saci de rafie, am plătit transportul, am luat sfoară, folie şi încercăm să ne protejăm casa", spune Gabriela Cuculă. Totul a costat-o aproape 500 de lei. Femeia ne-a mărturisit că se teme că digul ridicat de autorităţi ar putea ceda.

Ca şi alţi locuitori ai cartierului, Gabriela Cuculă este însă nemulţumită că autorităţile nu discută cu ei. „Trebuie să avem noi grijă de noi, pentru că pe ei nu îi interesează de soarta nostră. Dacă ei protejează peste Dunăre nişte terenuri cu sare pe ele, pe care nici nu sunt culturi şi pun în pericol toată industria din Valea Oraşului şi 7.000 de oameni, la ce să mă aştept din partea lor?", spune Gabriela Cuculă. Femeia crede că deputatul din Colegiul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 7 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 13 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 12 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°