Guvernul a aprobat, miercurea trecută, o Ordonanţă de Urgenţă prin care 54.000 de bugetari din administraţia locală vor fi disponibilizaţi. Problema este că Guvernul nu a specificat criteriile pe care vor fi daţi oamenii afară, iar sindicatele din administraţie sunt “în ceaţă”.
“Nu ştim mare lucru, dar cel mai probabil nominalizările celor disponibilizaţi vor fi făcute de Consiliile Judeţene şi de sindicatele din administraţie. Am înţeles că ministrul Administreţiei şi Internelor, Vasile Blaga, are deja o listă cu numărul persoanelor ce vor fi disponibilizate din fiecare administraţie locală, unde există exces de personal. Vrem şi noi această listă”, a declarat, pentru “Adevărul”, Valer Suciu, liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA).
Citiţi şi:
Guvernul a decis concedierea a circa 60.000 de angajaţi din sectorul public
Boc amână concedierile în ministere şi obligă primăriile să dea afară
Vârstnicii, primii sacrificaţi
“Vrem 12 salarii compensatorii pentru aceşti oameni. Nu anul acesta, pentru că înţelegem şi noi că este criză, dar solicităm ca aceste compensaţii să fie plătite integral în cel mult trei ani”, a continuat Valer Suciu, care a precizat că mâine dimineaţă (miercuri – n.r) o delegaţie a sindicaliştilor din administraţie va avea o întâlnire cu ministrul Vasile Blaga pe acest subiect.
“Din câte ştiu, primii bugetari sacrificaţi vor fi cei în prag de pensie. Şi mai există o situaţie, când sunt mai mulţi mambri ai aceleiaşi familii angajaţi în aceeaşi administraţie locală”, a punctat Valer Suciu.
“Continuăm protestele”
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a avut cei mai mulţi oameni la protestele din Piaţa Victoriei, la 19 mai. “Am fost peste 3.500 de oameni atunci, plus multele pichetări organizate în toate judeţele ţării. Desigur, avem în calcul şi alte