Comisarul european pentru gestionarea catastrofelor naturale, Kristalina Georgieva, va veni vineri în România, în contextul inundaţiilor grave, a anunţat purtătorul ei de cuvânt.
"Se aşteaptă o nouă creştere a nivelului apelor, ceea ce ar putea agrava inundaţiile", a explicat Ferran Tarradellas.
Dunărea a depăşit cel mai mare nivel istoric în zona a trei oraşe din estul ţării: Feteşti, Brăila şi Galaţi.
Guvernul român a cerut autorităţilor locale să facă o evaluare a pagubelor până la 15 iulie, urmând ca după aceea să se adreseze UE.
Franţa, Estonia, Belgia şi Austria au oferit asistenţă României, după ce autorităţile române au activat Mecanismul de Protecţie Civilă al UE pentru a face faţă inundaţiilor.
"În seara zilei de 2 iulie, România a activat Mecanismul de Protecţie Civilă al UE, cerând sprijin în faţa inundaţiilor care afecteată în prezent nord-estul ţării. Cererea de asistenţă, care constă în diguri gonflabile, pompe, generatoare de energie, sisteme de purificare a apei, kituri pentru iluminat şi alte materiale, a fost imediat comunicată tuturor statelor participante prin intermediul Centrului de monitorizare şi informare al Comisiei", potrivit unui comunicat publicat duminică pe site-ul Comisiei Europene.
La câteva ore de la activarea sistemului, Franţa, Estonia, Belgia şi Austria au făcut primele oferte de asistenţă.
Potrivit comunicatului publicat pe site-ul Comisiei Europene, Franţa a oferit cinci sisteme de pompare, opt generatoare şi un dispozitiv de purificare a apei, care va fi administrată de o echipă de 30 de persoane.
Estonia a anunţat că executivul european a finanţat un modul de pompare de mare capacitate, care este format dintr-o echipă comună formată de Estonia, Letonia şi Lituania, iar aceasta este pregătită să vină în România dacă i se va cere.
La rândul său, Austria a oferit 10 sisteme de