Membrii clanului Corduneanu s-au ocupat cu atenţie de toate detaliile afacerilor care le aduceau bani. Procurorii spun că aceştia le asigurau persoanelor pe care le puneau să ia credite frauduloase o ţinută aleasă, iar hoţilor din străinătate, avocaţi care să-i scoată de la anaghie
Persoanele racolate de membrii clanului Corduneanu nu aveau de cele mai multe ori o imagine credibilă. Din această cauză, membrii clanului le învăţau ce anume să vorbească cu funcţionarul bancar, le îmbrăcau, uneori cu haine de la second-hand, şi chiar se ocupau de loock-ul lor. Mai exact, arată procurorii, persoanele erau tunse şi spălate. După ce procesul de cosmetizare se încheia, ajutoarele erau urmărite pas cu pas pe perioada depunerii actelor, până la ridicare sumelor de bani de la bănci.
Citeşte şi:
Iaşi: Hoţia piatră de temelie a reţelei Cordunenilor
Potrivit rechizitoriului, unul dintre învinuiţi a povestit anchetatorilor că ar fi fost racolat de Daniel Târşu şi Marian Vasiliu, zis Kent, care i-ar fi procurat actele necesare obţinerii creditului. După aceea, ar fi fost dus la frizerie, tuns şi apoi îmbrăcat cu haine luate de la un second-hand. Ulterior, cei doi l-ar fi însoţit până la bancă iar după obţinerea creditului i-ar fi luat toţi banii.
Avocaţi-vip, angajaţi pentru „hoţi"
Nici reţeaua de hoţi care acţiona peste hotare nu ar fi fost neglijată, după cum susţin anchetatorii. Unul dintre cei mai controversaţi avocaţi ieşeni ar fi fost angajat de Petronela Tiugă (fostă Corduneanu) pentru a-i apăra pe membrii reţelei „de hoţi".
Potrivit procurorilor, Christy Mîrşanu ar fi intrat în diverse dosare pentru persoanele care furau pentru interlopi şi care erau închise în Penitenciarul Iaşi. „Tiugă Petronela a ţinut legăptura cu cei afalţi în detenţie (n.r. hoţi), cu privire la care, prin intermediul avocatului Mîrşanu Christy efectua d