Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectul operetei asupra satului: "Mi-o plăcut cum ai zghierat"

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 iulie 2010 ·

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian" a demarat un program de concerte prin orăşele, comune şi sate pentru a familiariza publicul rural cu marile creaţii ale genului. Reacţiile localnicilor: au aplaudat într-o biserică reformată, deşi o regulă nescrisă interzice acest lucru, şi le-au cerut artiştilor melodii de dans.

Primele mici locali­tăţi ce au beneficiat de concerte ale Operetei au fost Petrisat din judeţul Alba şi Sărata Monteoru din Buzău. „Vrem să reprezentăm cu adevărat Teatrul Naţional de Operetă, să fim, adică, artiştii care slujesc întreaga ţară, şi nu doar pe bucureşteni", a declarat Răzvan Dincă, directorul TNO. „Oamenii din sate şi comune nu au acces la marea cultură decât dacă se duc în oraşele apropiate. Pentru mulţi dintre ei, un astfel de eveniment, adică un spectacol al unui teatru din Capitală jucat în satul lor, se întâmplă, poate, o singură dată în viaţă."

„Sunt la fel de mulţi oameni ca la Paşti şi la Crăciun"

Şi, într-adevăr, artiştii s-au bucurat în aceste două localităţi de o primire mult mai caldă decât în marile oraşe. La Petrisat, un grup de artişti ai Teatrului Naţional de Operetă a concertat chiar în ziua în care se sărbătorea ziua satului, în apropierea sărbătorii Sfinţilor Petru şi Pavel. Petrisat este o aşezare maghiară de pe Târnava Mică, atestată documentar din 1318. Fiind vorba de un sat unguresc, directorul Teatrului Naţional de Operetă l-a invitat să-i însoţească pe artişti în acest turneu şi pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, care a venit împreună cu soţia şi fiica sa. Chiar dacă ungurii sunt oameni mai reţinuţi din fire şi nu năvălesc pe uliţe ca nişte gură cască, în ciuda burniţei reci care cădea în dimineaţa de sâmbătă în care autocarul Teatrului Naţional de Operetă şi maşina cu număr de corp diplomatic şi cu steagul Ungariei fluturând vesel şi-au făcut apariţia pe strada principală, p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 26 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 55 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 26 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum o ora
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 40 minute
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Familiile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice noi. Decizia coaliției de guvernare

Ziare.com acum 38 minute
Persoanele afectate de inundaţii vor beneficia de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, 23 septembrie, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. El a declarat că în ultima şedinţă a coal

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°