Dunărea spală asfaltul şoselei care leagă Feteştiul de Ţăndărei. E chestie de ceasuri până cînd limbile de apă vor înghiţi asfaltul de tot. Transpiraţi, lucrătorii primăriei Vlădeni ctitoresc grăbiţi un mini-zid cu înălţimea de doi saci pe marginea drumului, poate-poate de data asta păcălesc fluviul să nu mai oprească circulaţia auto ca-n 2008.
La 200 de metri de zona calamitată e vacanţă totală. Câteva zeci de specimene dintr-o nouă specie de români-pescarii de inundaţii- au răsărit ca din senin pe dig şi dau la peşte pe islazul comunal, acum transformat în lac. Cu undiţa-n mână, doamna Geta de 43 de ani din Ţăndărei (7 kilometri mai devale), stă pe scăunel şi, privind înspre cei care încarcă nisip în saci, se confesează filosofic soţului ei, tot pescar de ocazie: "Ţara arde şi noi dăm la peşte. Asta e singura parte bună a inundaţiilor".
În urmă cu două săptămâni aici păşteau vite, oi şi cai. Cum a aflat lumea că acum se prinde crap?
"Suntem de pe meleaguri şi toată lumea ştie că odată ce s-a dat alertă de grad maxim, islazurile dimprejur dispar sub apă şi vin să mă distrez" explic reţeta din spatele mobilizării exemplare a pescarilor în zonele inundate Marinică (52 ani). Tovarăşul său Ivan, care dă la peşte cu două undiţe în acelaşi timp, a prins un kil şi jumate în două ore. Nu se simte jenat că încearcă să vadă partea plină a paharului: "Venim, nu ne ruşinăm, că a intrat el (n.r. fluviul) , nu l-am băgat noi, asta e natura. Noi nu ne bucurăm de inundaţii, dar e timpul liber al nostru. Am o pauză, de săpat nu pot să dau cu sapa că e ud pământul şi atunci vin aici să mă recreez. Când Dunărea dă pe-afară şi umple câmpurile e mai uşor să pescuieşti, că peştilor le place să se bage printre plante şi-s uşor de prins. Ca să te duci pe malul Dunării trebuie să ai scule mai bune. Nu poţi fără lansete".
Mircea (40 ani) e mai direct: "Mi-e scârbă de
