Eram încă în Germania cînd se desfăşura, în Bundesversammlung (Adunarea Federală), dezbaterea cu privire la noul preşedinte al ţării. Horst Köhler demisionase pe neaşteptate şi era nevoie de un înlocuitor. Principalii candidaţi erau Christian Wulff şi Joachim Gauck. Cel dintîi era propus de coaliţia aflată la guvernare (Uniunea Creştin Democrată + Partidul Liber Democrat) şi susţinut de cancelar (Angela Merkel), celălalt era soluţia comună a Partidului Social Democrat şi a „Verzilor“. „Algoritmul politic“ şi calculele electorale îl favorizau net pe Wulff, dar Gauck se dovedea un contracandidat redutabil, asumat cu mare simpatie de populaţie şi de mass-media. Din punctul meu de vedere, omul potrivit era Gauck. Dar am pariat, de la bun început, pe victoria lui Wulff, conştient că sfera politicului s-a configurat (nu numai în Germania) în aşa fel, încît cîştigătorii nu se mai decid în funcţie de calitatea personală a candidaţilor; ei se aleg, mai curînd, la capătul unor negocieri de culise, dictate de interese de partid. Rezultatul final mi-a dat dreptate: noul preşedinte al Germaniei este Christian Wulff.

Christian Wulff este un politician de carieră. Ultima lui funcţie publică a fost aceea de prim-ministru al Saxoniei Inferioare. Nu de mult, s-a profilat, pe scena politică, drept posibil înlocuitor al dnei Merkel, postură pe care a respins-o cuminte, declarînd că nu e încă pregătit pentru înaltul oficiu de cancelar. Iată-l însă gata să accepte preşedinţia statului. Atît cît mi-am putut da seama, este un om decent şi tenace, fără relief pronunţat, bun soldat de partid, inteligent, acomodant, arătos. DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile Joachim Gauck face parte dintr-o cu totul altă specie: nu e membru de partid, n-are „experienţă politică“, dar are o biografie. A fost pastor în Germania de Est, a f