Cantitatea de 827 pachete de ţigări a fost confiscată iar bărbatul se alege cu dosar penal.
Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat în trafic în localitatea Negostina judeţul Suceava, un cetăţean din Paşcani care transporta peste 800 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, ascunse într-un locaş special amenajat sub bancheta din spate.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 5.789 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar şoferului i s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal pe teritoriul României de bunuri accizabile supuse marcării, peste limita admisă de lege.
Autoturismul în care se afla bărbatul de 39 de ani era înmatriculat în Bulgaria.
După controlul documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră au trecut la verificarea mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit sub preşul din dreapta faţă şi într-un locaş special amenajat sub bancheta din spate, cantitatea de 827 pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, pentru care conducătorul auto nu poseda documente de provenienţă.
„Şoferului i s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal pe teritoriul României de bunuri accizabile supuse marcării, peste limita admisă de lege”, declară purtătorul de cuvânt al IJPF Rădăuţi, Ilie Poroch-Seriţan.