Prima casă pasivă, cu un consum energetic aproape de zero, va fi construită în incinta Universităţii Politehnice din Bucureşti, în parteneriat cu Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), urmând să fie finalizată la sfârşitul anului. Spre comparaţie, în Germania s-au construit până în prezent peste 8.000 de case pasive, în timp ce în Austria există peste 1.500 de astfel de clădiri, pentru că în aceste ţări astfel de construcţii sunt subvenţionate de către stat, potrivit informaţiilor furnizate de grupul german Xella, unul dintre furnizorii de produse pentru această locuinţă. Locuinţa va avea o suprafaţă de 160 mp, pe sistem parter plus etajul 1, şi va avea un consum anual de 15 kWh/mp/an, faţă de consumul unei case construite după conceptul arhitectural obişnuit care are valori cuprinse între 200 şi 400 kWh/mp/an. Potrivit noilor cerinţe generale de performanţă energetică stabilite prin programul de reabilitare termică a clădirilor se încearcă atingerea unui consum de 70 kWh/mp/an pentru clasa A, însă casa pasivă tinde spre consum zero de energie.
Prima casă pasivă, cu un consum energetic aproape de zero, va fi construită în incinta Universităţii Politehnice din Bucureşti, în parteneriat cu Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), urmând să fie finalizată la sfârşitul anului. Spre comparaţie, în Germania s-au construit până în prezent peste 8.000 de case pasive, în timp ce în Austria există peste 1.500 de astfel de clădiri, pentru că în aceste ţări astfel de construcţii sunt subvenţionate de către stat, potrivit informaţiilor furnizate de grupul german Xella, unul dintre furnizorii de produse pentru această locuinţă. Locuinţa va avea o suprafaţă de 160 mp, pe sistem parter plus etajul 1, şi va avea un consum anual de 15 kWh/mp/an, faţă de consumul unei case construite după conceptul arhitectural obişnuit care are valori cuprinse înt