Fostul dictator al statului Panama, Manuel Noriega (76 ani), a fost condamnat astăzi de tribunalul corecţional din Paris la o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru spălare de bani proveniţi din traficul de droguri, transmite AFP.
Noriega a petrecut 20 de ani într-o închisoare din Miami pentru trafic de droguri. În 26 aprilie a.c. fostul dictator a fost extrădat în Franţa pentru a fi judecat pentru spălare de bani, în legătură cu o sumă de aproximativ 2,3 milioane de euro proveniţi din traficul de droguri în anii '80.
Tribunalul a ordonat confiscarea celor 2,3 milioane de euro blocaţi în conturile franceze ale lui Manuel Noriega.
Acuzarea ceruse pedeapsa maximă de zece ani de închisoare împotriva fostului dictator, în urma unui rechizitoriu care s-a referit la o "organizaţie structurată în interesul unei persoane".
Manuel Noriega fusese condamnat în contumacie la Paris, pe 1 iulie 1999, la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani şi la o amendă de 13,5 milioane de euro. El a făcut recurs la această hotărâre, ceea ce explică acest al doilea proces.
Fost informator CIA, Noriega a ajuns şef al serviciilor secrete şi al armatei, în anii 1980 şi a fost îndepărat de la putere în 1989, când preşedintele George Bush a trimis trupele în Panama pentru a-l aresta. Relaţiile cu Washington au fost afectate de implicarea lui în trafic de droguri.