Pe români, ca şi pe calul de dar, cică să nu-i cauţi la dinţi. Potrivit statisticilor Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Stomatologice, 95% dintre noi am avea probleme cu dantura. Mă întreb unde se găsesc restul de 5%. Statistica de mai sus îşi are rădăcinile în statistica de mai jos, care spune că, în medie, locuitorii acestei ţări folosesc un tub şi un sfert de pastă de dinţi pe an. Dacă s-ar spăla de două ori pe zi, aşa cum se recomandă, ar folosi, fiecare, cîte 6 tuburi pe an. Nu mai vorbim că, din aceleaşi statistici, am aflat că multe familii au o singură periuţă de dinţi pe care o folosesc în comun. În sfîrşit, se pare că şi ruşii stau mult mai bine la consumul de periuţe şi de pastă de dinţi pe cap de locuitor.

Eu totuşi am îndrăznit odată să caut la dinţi nişte oameni de prin Jilava. Era un reportaj în care, printre altele, trebuia să întreb indivizi de pe stradă cît de des merg la dentist. Ei bine, atunci am avut ceea ce se cheamă „norocul reporterului“. Cînd primul individ pe care l-am întrebat, un tînăr de vreo 20 de ani, a deschis gura să-mi răspundă, am văzut una dintre cele mai groaznice danturi pe care mi-o puteam imagina. De fapt, nu era propriu-zis o dantură, ci un şirag de colţi negri în zig-zag, ca dinţii unui fierăstrău ruginit. Răspunsul pe care mi l-a dat a fost şi el pe măsură: „Nu mă duc niciodată la dentist pentru că pot să mă spăl pe dinţi şi acasă“. DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor Problema asta cu dinţii românilor se observă în special prin sate, dar o zărim frecvent şi la emisiunile de la televizor. Şi vorba aceea, de la o dantură urîtă nu te poţi aştepta la un discurs frumos. Nu sînt convins că vina pentru această situaţie e doar a oamenilor, a educaţiei şi aşa mai departe. În şcoala generală, pe vremea lui Ceauşescu, aveam cabinet dentar. Aveam încă măsele de lapte şi d