Până la sfârşitul acestei săptămâni, Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin va intra în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi. Acest lucru s-a decis în cadrul unei şedinţe care a avut loc luni, la care au participat preşedintele CJ, Marius Bălu, conducerea spitalului şi alte cadre medicale.
În prezent, spitalul este în imposibilitatea de a mai achiziţiona medicamente, iar pacienţii care se internează sunt nevoiţi să îşi cumpere pastilele de la farmacie.
Prima întâlnire între preşedintele CJ Mehedinţi şi conducerea spitalului a avut ca scop prezentarea neajunsurilor cu care se confruntă spitalul severinean, astfel încât în momentul preluării toate problemele să fie identificate. Datoriile unităţii, în valoare totală de 16.800.000 de lei, vor fi în mare parte achitate de Ministerul Sănătăţii, printr-un program de reeşalonare.
Preşedintele consiliului judeţean, Marius Bălu, a cerut şi un raport exact cu privire la situaţia financiară a unităţii medicale pe care urmează să o preia.
„După ce spitalul va intra în administrarea consiliului judeţean, situaţia se va schimba în bine. Ne vom îndrepta atenţia spre managementul şi bunul mers al lucrurilor în unitate, iar primul lucru pe care îl vom face este depistarea factorilor care au dus la datoriile atât de mari. Vom avea grijă ca spitalul să aibă medicamente şi ca medicii să îşi primească salariile“, a spus preşedintele CJ Mehedinţi, Marius Bălu. Până la sfârşitul acestei săptămâni, Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin va intra în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi. Acest lucru s-a decis în cadrul unei şedinţe care a avut loc luni, la care au participat preşedintele CJ, Marius Bălu, conducerea spitalului şi alte cadre medicale.
În prezent, spitalul este în imposibilitatea de a mai achiziţiona medicamente, iar pacienţii care se internează sunt nevoiţ