O nouă rundă de negocieri a avut loc aseară între Cristinel Dragomir, reprezentantul Consiliului Judeţean Constanţa, şi actualii deţinători au Clubului de Fotbal Farul Constanţa Marian Constantinov şi Giani Nedelcu.
Marian Constantinov este defapt adevăratul finanţator al Farului, tot el fiind cel care a venit cu pretenţiile către autorităţile locale pentru a se asocia în susţinerea clubului.
Întâlnirea a avut loc la un restaurant din Constanţa, iar afirmaţiile celor două părţi au fost contradictorii. În timp ce Dragomir le-a spus fanilor că încă nu s-a ajuns la concluzie clară în urma discuţiilor cu investitorii de la Farul, Constantinov a susţinut că „s-a bătut palma“, iar cel târziu joi se va face publică asocierea cu autorităţile judeţene reprezentate de Consiliul Judeţean (CJC). Tot el a spus că, pe lângă CJC, clubul va beneficia de susţinere şi din partea Congaz, RAJA SA, Argus şi Celco. Structura acţionariatului ar urma să fie: 51 la sută pentru actualii investitori, respectiv Marian Constantinov şi Giani Nedelcu şi 49 la sută pentru CJC, însă deciziile în comitetul director se vor lua cu 75 la sută.
Grigoraş a acceptat
Constantinov a mai spus aseară că Petre Grigoraş a acceptat să fie antrenor şi tot el va fi cel care va decide cine va fi preşedintele noii entităţi.
În timpul discuţiilor dintre Dragomir şi Constantinov, suporterii Farului au arborat un banner pe care scria „Salvaţi Farul“. Şi Dragomir şi Constantinov au promis suporterilor că şi ei vor o echipă de fotbal în oraş şi vor încerca să rezolve situaţia.
Nu au dreptul la competiţii
Ghinioanele se ţin însă lanţ la Clubul Farul. Aseară, Giani Nedelcu le-a sus fanilor că RAJA SA a întrerupt furnizarea apei către baza sportivă Farul. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns acest aspect, Elena Frâncu, şeful Direcţiei de Sport a Judeţului Constanţa a confirmat faptul că