Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Călit” împotriva lui Ronaldinho, Cvirik se pregăteşte pentru duelurile din Liga I

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 7 iulie 2010 ·

CORESPONDENŢĂ SPECIALĂ DIN AUSTRIA Slovacul a avut ocazia să joace împotriva unor vedete precum Kluivert, Ronaldinho sau Overmars.

Peter Cvirik s-a urcat în avion pentru a ajunge la Bistriţa, a aterizat la Cluj-Napoca şi a semnat cu “U”. Slovacul, ajuns la 31 de ani, e pregătit pentru o nouă provocare după ce a câştigat de două ori Cupa şi de tot atâtea ori campionatul în ţara natală. Ultima dată în Polonia, la Lechia Gdansk, Cvirik îi avertizează pe atacanţii din Liga I că vor avea destul de furcă în ce-l priveşte, mai ales că s-a “călit” în defuncta Cupa UEFA, contra Barcelonei. în meciul cu echipa Blaugrana l-a marcat pe Patrick Kluivert, iar jocul s-a terminat la egalitate, 1-1. în retur, SK Puchow, echipa sa, a pierdut cu 0-8, dar Cvirik s-a ales cu o amintirie frumoasă, tricoul superstarului Ronaldinho. “Meciul de acasă a fost echilibrat. Eu l-am marcat pe Kluivert. Era prin 2002 şi olandezul era în mare formă. Nu prea a mişcat. Returul, însă, nu vreau să mi-l amintesc. Am încasat o bătaie cruntă, 8-0, dar am făcut schimb de tricouri cu Ronaldinho. I-am zis că, dacă tot ne-a bătut aşa rău, măcar să-mi lase o amintire”, spune Cvirik, unul dintre poligloţii echipei clujene, el vorbind fluent maghiară, poloneză, sârbă şi engleză. Acesta adaugă că se va strădui să înveţe şi română, mai ales că vrea să-i aducă la Cluj pe cei doi copii ai săi. “Cel mare are 9 ani, vreau să-l înscriu la o şcoală în limba engleză. Cel mic are 3 ani şi va veni soacra mea să aibă grijă de ei”, a mai spus fotbalistul, căsătorit cu o celebră crainică TV din Slovacia. în sezonul trecut, Cvirik a evoluat pentru echipa poloneză Lechia Gdansk, dar a prins doar 10 meciuri, toate în tur, după ce cu un an înainte a fost titular de drept. Motivul îndepărtării lui este unul despre care s-ar putea crede că a fost patentat de români. “Nu am vrut să-mi prelungesc contractul fiindcă mi-au făcut o

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 40 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°