Medicul bucureştean se îndrepta spre Nădlac, împreună cu fiica şi soţia sa, cînd, într-o intersecţie,pe centura Aradului, maşina lor a fost lovită de un mopedist, care circula cu viteză şi care a uitat să oprească la stop. În urma impactului, maşina BGS a fost avariată, iar mopedistul, de doar 21 de ani, a intrat în comă.
Administratorul BGS vroia să meargă în concediu, împreună cu fiica şi soţia sa. Drumul a fost însă cu ghinion, pentru că, pe şoseaua de centură a Aradului, un mopedist teribilist şi un prieten de-al său, nu au oprit la stop, intrînd direct în maşina medicului Eduard Sersea.
Impactul a fost foarte puternic, unul dintre tineri fiind grav rănit. El a primit primul ajutor chiar de la medical BGS, în maşina căruia a intrat.
”Victima este un tânăr de circa 20 de ani care a ajuns la noi în comă de gradul trei pe patru, fractură deschisă de femur. Starea sa este foarte gravă”, a declarat în această dimineaţă Marius Ozarchevici, medic SMURD Arad.
Celălalt ocupant al mopedului a scăpat mai uşor, fiind totuşi transportat la spital pentru investigaţii.
Martorii spun că victima a circulat cu o viteză nebună, fără să mai ţină seama de indicatoarele rutiere de oprire, din intersecţie. ”Am trecut calea ferată cu 30 km pe oră. Circulam unul în spatele altuia când am auzit bubuitura. Cred că la peste 100 de km la oră a intract direct în maşină”, a declarat un martor la faţa locului.
La rândul său, Eduard Sersea, administratorul BGS Ambulanţă susţine că aproape a stat pe loc în momentul impactului.” A avut viteza mare. Eram aproape pe loc, aveam maxim doi km pe oră. L-am văzut şi am fugit imediat la el. Gîndiţi-vă că eu aveam doi la oră şi a făcut maşina în halul acesta”, a declarat deznădăjduit medicul.
”Este vorba despre un accident petrecut la intersecţia dintre strada Ovidiu cu