La români, plicul cu bani face parte din obiceiul pământului la fel ca lumânarea de botez şi sarmalele de la nuntă. Ilie Bolojan vrea să pună capăt tradiţiei.
Dacă pe vremea în care era prefect a eliminat şpăgile de la Paşapoarte, acum primarul vrea să îşi încerce norocul cu doctorii. BIHOREANUL vă prezintă măsurile de reformă a sistemului sanitar pregătite de municipalitate pentru spitalele orădene.
Alţii la rând!
Primele mutări au fost deja făcute. După ce pe 17 iunie Primăria a preluat de la Ministerul Sănătăţii spitalele Municipal "Gavril Curteanu", de Pneumoftiziologie, de Psihiatrie, şi de Obstetrică şi Ginecologie, din 1 iulie managerii acestora au fost puşi pe liber. Cu directorii medicali cu tot!
Viceprimarul Gheorghe Carp (foto) şi-a început ziua de vineri instalând noii şefi din dispoziţia primarului Ilie Bolojan. Directoarea Spitalului Municipal, Marilena Crişan, a fost mazilită cu prioritate. Nu i-a fost iertat faptul că în primăvară, prin refuzul de a elibera cabinetele medicale din ambulator pentru a le face loc constructorilor, a sabotat cu bună ştiinţă proiectul de reabilitare finanţat din fonduri europene cu 3,5 milioane lei. În locul doctoriţei a fost numit manager anatomo-patologul Ovidiu Laurean Pop.
Nici Octavian Cuc, managerul de la Pneumoftiziologie, recunoscut pentru faptul că achiziţiona medicamentele cu pastila în loc să facă licitaţii, nu a avut o soartă mai bună, locul său fiind luat de pneumoftiziologul Maria Groze. La fel, a fost trecut pe lista maziliţilor şi managerul spitalului de Psihiatrie, Gheorghe Oros, care trimisese adrese peste adrese la Bucureşti solicitând rămânerea în subordinea Ministerului. În locul său a fost numit medicul legist Alexandru Narcis Vâlceanu.
Maternitatea "mecanică"
Cea mai răsunătoare demitere e, însă, cea a directorului medical al Maternităţii, Valeria Filip, soţia