"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", de Andrei Ujică, s-a mai ales cu o cronică entuziastă. De data aceasta, vine din partea celebrului critic J. Hoberman.

"La Cannes, Ujică le-a spus celor care îl intervievau că, pentru el, «Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu » a fost o formă de terapie. De fapt, primul său film făcut în România i-a dat posibilitatea de a se întoarce acasă şi de a reconstrui satul Potemkin al lui Ceauşescu din fărâmele sale de celuloid. Rezultatul e la fel de monumental pe cât e de efemer, şi nu lipsit de un anume patos înspăimântător. Nefericirea indusă de îngrozitoarea domnie a lui Ceauşescu, care constituie absenţa structurantă a filmului, este amplificată de producţia de iluzii vârâtă pe gâtul unei naţiuni în suferinţă". Astfel îşi încheie celebrul critic J. Hoberman ("Village Voice") cronica pe care i-o face "Autobiografiei lui Ceauşescu" pe blogul "The New York Review of Books".

Analiza în detaliu a unui eseu cinematografic

Pentru Hoberman, Andrei Ujică este un eseist al cărui mediu îl constituie pelicula, iar "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", "o imersiune de trei ore în realitatea oficială a unui lider totalitar".

"România lui Ceauşescu", continuă criticul, "cel mai brutal şi distructiv regim din blocul estic, este întipărită în memorie pentru reprimarea sa sistematică, industrializarea sa eşuată şi statul poliţienesc atotpătrunzător - ce includea o dezastruoasă prohibiţie a contracepţiei care a produs o cultură avorturilor clandestine şi orfelinate abominabile. Nimic din toate acestea nu apare explicit în film. În schimb, Ujică arată imaginea publică a lui Ceauşescu cum a fost fabricată de către (şi pentru) dictatorul însuşi de-a lungul domniei sale catastrofale de 25 de ani". Apoi J. Hoberman trece la analiza propriu- zisă.

Observă absenţa adnotărilor şi a voice-over-ului, dar