A treia Conferinta a Doctoranzilor in Medicina si Farmacie a debutat ieri la Targu-Mures, sub egida Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu-Mures. Cu acest prilej, s-au semnat si contractele de formare postdoctorala.
Manifestarea se doreste a fi un prilej oferit doctoranzilor de a-si face cunoscute realizarile de pana acum in domeniile lor de activitate. “Este o manifestare deja de traditie pentru universitatea noastra, cu impact national si international, pentru ca sunt invitati toti doctoranzii in acest domeniu, din universitatile medicale din Romania si doctoranzi din cele patru universitati din Ungaria insotiti de tutori si coordonatori”, a declarat Klara Branzaniuc, prorector stiintific UMF Targu-Mures. “Urmeaza ca in cadrul Scolii doctorale sa dezvoltam cel putin 10-11 colective mari de cercetare si, pentru aceasta, colaborarea cu universitatile de prestigiu, cu toti partenerii nostri din Europa de Est, va ajuta la strucurarea acestei forme de activitate, in ideea in care si noua lege a invatamantului sa plece foarte mult pe ideea de universitati de excelenta, la care cercetarea este sustinuta institutional si national si, vrem sa accedem la acest statut de universitate de excelenta”, a mai spus prorectorul stiintific al UMF Targu-Mures.
Pe parcursul a trei zile, peste 220 de doctoranzi isi vor sustine lucrarile din domeniile in care s-au specializat. Limbile oficiale ale conferintei sunt romana si engleza, iar lucrarile vor fi publicate in limba engleza, in extenso, in revista universitatii. “S-au prezentat peste 220 de doctoranzi cu 196 de lucrari menite spre publicare. Avem teme medicale de preclinic, oncologie, medicina interna, chirurgie, urologie, oftalmologie, neurochirurgie, cardiologie, gastroenterologie, sanatate publica, medicina dentara, farmacie”, a prezentat prof. dr. Ioan Jung, director Scola de Studii Doctorale. @N