Longevivul prezentator de televiziune Larry King a anunţat că îşi agaţă bretelele în cui, prilej pentru revista Vanity Fair de a face o retrospectivă a emisiunii de super succes "Larry King Live" şi de a dezvălui reţeta ei ideală: moartea unei vedete.
Odată cu moartea mai multor celebrităţi în iunie anul trecut, Larry King şi-a adjudecat statutul de bocitor-şef al Americii şi consilier în durere, este de părere jurnalistului James Wolcott, de la revista Vanity Fair. King şi-a transformat showul într-o anchetă postmortem în cazul David Carradine, un priveghi jovial al lui Ed Mcmahon, un azil auxiliar pentru Farah Fawcett sau într-o echipă de liniştit fanii traumatizaţi de moartea megastarului Michael Jackson.
Andy Warhol a fost primul care a descoperit potenţialul întâlnirii dintre celebritate şi mortalitate, al vărsării de sânge şi de cerneală, în cazul tabloidelor. Cu multiplele înregistrări despre Jacqueline Kennedy în doliu şi seriile de fotografii cu Marilyn Monroe, începute cu săptămâni înainte de supradoza sa fatală, în vara anului 1962, Warhol a înţeles că în lumea vedetelor de la Hollywood, morţile unor idoli pop nu sunt doar ştiri de prima pagină pentru o zi- ele reapar în vizorul publicului, periodic.
Prezenţa ca martor la diferite emoţii exercită o forţă care produce apropierea şi hrăneşte o oarecare dependenţă. De aceea, Warhol a reuşit să facă mortea vedetelor atât memorabilă, cât şi lumească.
Larry King Live, un salon funerar al zeilor
Având în vedere că Warhol nu mai era prin preajmă, pentru a elogia frumuseţea morţii, cultura a produs un succesor, un tenace câine de mare a cărui voce sună tot timpul de parcă ar molfăi biscuiţi: gazda CNN Larry King, al cărui show "Larry King Live" aproape că a devenit o instituţie de sine stătătoare- un fel de salon funerar al zeilor. După Warhol, King şi-a asumat rolul indispensabil de
