UNPR vrea ca românii cu averi de peste 500.000 de euro să plătească o aşa-numită „taxă pe averea afişată". Este vorba, de fapt, de o taxă suplimentară pe averea declarată, şi deci deja impozitată.
Reprezentanţii Uniunii Naţionale pentru Progres, înfiinţată de ministrul Gabriel Oprea încă nu au decis cât ar trebui să fie taxa, dar ea ar putea fi de 0,5-1% din ceea ce depăşeşte pragul de 500.000 de euro. Deputatul UNPR Eugen Nicolicea, care a primit misiunea să întocmească un proiect de lege în acest sens până în toamnă, spune că taxa pe averea afişată ar urma să se aplice „numai în perioada crizei". Banii strânşi vor sta la dispoziţia Guvernului, într-un cont special. „Guvernul îi va dirija, de pildă, spre reconstrucţia caselor şi a digurilor din zonele afectate de inundaţii sau pentru a completa anumite goluri din bugetul de stat", a explicat Nicolicea. Potrivit preşedintelui executiv al UNPR, Gabriel Oprea, dintr-o astfel de taxă de solidaritate pe avere s-ar putea strânge, anual, circa două miliarde de euro.
Partenerii de guvernare ai UNPR, democrat-liberalii, se arată dispuşi să susţină proiectul. „Suntem de acord ca luxul să fie fiscalizat altfel decât în mod obişnuit", a declarat, pentru RL, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader. Trebuie făcută însă, înainte de toate, „o analiză serioasă", pentru a estima efectele introducerii unui nou impozit şi cum s-ar putea aplica măsura. „S-a ridicat această propunere în coaliţie, dar una e să o spui pe gură şi alta e să faci o analiză serioasă", a arătat Toader. Pe masa parlamentarilor se mai află însă un proiect asemănător, iniţiat în martie de Mugurel Surupăceanu, deputat PSD. Potrivit lui, ar trebui impozitat cu 0,5% anual tot ce depăşeşte 500.000 de euro. Iar Comisia pentru drepturile omului şi Guvernul au dat aviz negativ. Executivul a arătat că noţiunea de „avere" este greu de definit şi că s-ar