Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adina Calafeteanu scrie proiecte europene pentru tineri

Publicat in Adevarul, miercuri 7 iulie 2010 ·

La nici 25 de ani, are experienţă în voluntariat cât pentru alte zece persoane. Tânăra a coordonat zeci de proiecte, iar în prezent face voluntariat în Turcia, la Ankara.

S-a născut în Craiova, însă munca în voluntariat a început-o în Târgu-Jiu. În 2006, Asociaţia Tineret pentru Dezvoltare Regională Târgu-Jiu, condusă de Marian Ancuţa, căuta un participant pentru un training în Polonia, iar Adina s-a oferit să se implice în organizare. „Primul proiect se numea «Training on outdoor methodologies» şi a fost organizat de Nowy Staw Foundation din Lublin, Polonia. A fost o experienţă din care am avut ce învăţa“, îşi aminteşte cu nostalgie tânăra.

Aceasta a fost atât de încântată de această acţiune încât s-a alăturat echipei de la Târgu-Jiu şi a continuat să participe la proiecte. Primul la care a fost manager s-a desfăşurat la mai puţin de un an de la prima participare la o acţiune de voluntariat. „Proiectul s-a desfăşurat la Motru şi a avut ca temă cooperarea dintre mass-media şi organizaţiile de tineret pentru a promova proiectele de şi pentru tineret“, îşi aminteşte tânăra. Până în prezent a participat la peste 30 de proiecte ca lider, facilitator sau trainer şi a organizat alte zece acţiuni în ţară şi în străinătate. „Am pus la punct proiecte în Lituania - la Vilnius, în Italia - la Roma, în Turcia - la Ankara, dar şi în ţară - la Craiova şi Motru“, spune tânăra.

Crede în voluntariat

În tot acest timp, tânăra nu şi-a neglijat studiile pe care le-a finalizat cu brio. Adina a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice, din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, tot din Bucureşti şi are şi un master la London Metropolitan University din Maastricht, Olanda. Tânăra spune că munca de voluntariat o face pentru că are încredere în tineri. „Cred în impactul participării tinerilor la proiecte şi şi în cel pe care participar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°