Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim este în prima urnă valorică în Liga Campionilor

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 7 iulie 2010 ·

Finalista ultimei ediţii a Ligii Campionilor, Oltchim Rm. Vîlcea va fi în prima urnă valorică la tragerea la sorţi a grupelor Ligii, pentru următorul sezon. Campioana României a urcat vertiginos în clasament după ce în ultimele două sezoane a ajuns în semifinale şi finală!

Tragerea la sorţi va avea loc pe 13 iulie, de la ora 12:00, la sediul EHF de la Viena. Oltchim face parte din urna favoritelor alături de campioana Europei, Viborg, campioanele Ungariei şi Austriei, ETO Gyor, respectiv Hypo Viena. Asta înseamnă că în prima fază a grupelor, Oltchim nu poate întîlni nici una dintre cele trei echipe.

Şi vicecampioana României, Jolidon Cluj, debutantă în cea mai valoroasă competiţie europeană intercluburi, este în prima urnă valorică, dar în preliminarii. Clujencele trebuie să cîştige o grupă preliminară pentru a accede pe tabloul final al Ligii, între cele mai bune 16 echipe din Europa.

Dar iată cum arată grupele valorice ale Ligii:

PRIMUL TUR PRELIMINAR

CDES Gil Eanes/Lagos D. (Portugalia)

LK Zug Handball (Elveţia)

TĂA/VOC Amsterdam (Olanda)

IK Sävehof (Suedia)

* Primele două echipe se califică pentru turul doi preliminar.

TURUL DOI PRELIMINAR

GRUPA 1

Randers HK (Danemarca)

DVSC-Korvex (Ungaria)

"U" JOLIDON CLUJ NAPOCA (România)

Zvezda Zvenigorod (Rusia)

GRUPA 2

Byåsen HE (Norvegia)

TSV Bayer 04 Leverkusen (Germania)

BM. Elda Prestigio (Spania)

KIF Vejen (Danemarca)

GRUPA 3

HC Metalurg Skopje (Macedonia)

SPR Lublin SSA (Polonia)

HC "Smart" (Ucraina)

A.C. Ormi-Loux Patras (Grecia)

GRUPA 4

Maliye Milli Piyango SK (TUR)

RK Zajecar (SRB)

Învingătoarea grupei de calificare 1

A doua clasată în grupa de calificare din turul 1

Meciurile se vor disputa pe 17-19 septembrie, cîştigătoarele celor patru grupe formate

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 24 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 51 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

49 de ani de când Nadia Comăneci scria istorie la Montreal. La 18 iulie 1976, marea campioană obţinea primul 10 perfect din gimnastică

News.ro acum 4 ore
Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, obţinând primul 10 perfect din gimnastica olimpică, la doar 14 ani. A fost începutul unei legende care a cucerit lumea — iar tabela, nepregătită pentru perfecţiune,

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°