În lume, presa sănătoasă are doar cîteva opţiuni cînd ajunge să-şi definească rolul în raport cu publicul căruia i se adresează: să-l educe, să-l distreze sau să-l informeze. Dintre toate, presa din România a ales să-l instige.

Însă şi instigarea, ca să funcţioneze, cere puţină minte şi cîteva cunoştinţe de manipulare. Altfel, în plin avînt revoluţionar, rişti să-ţi conduci telespectatorii sau cititorii în plină criză de rîs, în loc de Piaţa Victoriei sau a Revoluţiei.

Maşina poporului şi bunăstarea guvernanţilor

Unul dintre multele momente în care jurnaliştii au lucrat cu dezinvoltură la stîrnirea telespectatorilor înspre proteste „ca-n Grecia“ au fost zilele în care s-au anunţat măsurile de austeritate, tăierile de salarii, pensii şi indemnizaţii speciale. Un moderator, din dorinţa de a arăta poporului desfrîul miniştrilor pe bani publici, a început să enumere maşinile cu care aceştia ajungeau la Guvern. Pe lîngă „bemveuri“ şi „icscinciuri“ acesta pronunţă, drept exemplu de extremă sfidare a guvernantului la adresa chenzinarului obişnuit, şi cuvîntul „volkswagen“. Dintre toate, accentul a picat pe maşina poporului – german, e drept, dar tot a poporului – iar din furia aşteptată a rămas ridicolul situaţiei. În acelaşi timp cu întîmplarea de la televizor, un ziar a fost aproape să-şi cîştige un miting în faţa redacţiei, dar a evitat, în ultima clipă, un titlu care ar fi putut să facă istorie: „În sfîrşit văd şi bugetarii ce e criza!“.

Presa de atitudine cu ţipete şi strigături

Cele două exemple, care nici nu sînt greu de găsit în presa de azi, trădează o defecţiune la sistemul de direcţie al presei devenită, de prea mult timp, de atitudine. Cînd ajungi să-ţi ţipi argumentele, cu semne de mirare şi întrebare în titlu, înseamnă că ţi-ai pierdut pe drum credibilitatea şi, din disperare, strigi. Apoi, după