Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Bomboana de pe coliva măsurilor anticriză: se scumpeşte apa caldă cu 250%, iar căldura cu aproximativ 20%

Publicat in Adevarul, miercuri 7 iulie 2010 ·

CALCUL Reprezentanţii Primăriei Capitalei şi ai RADET pun bomboana pe coliva măsurilor anticriză: scumpesc apa caldă cu 250%, iar căldura cu aproximativ 20%.

Mai citiţi: Biletele de metrou s-ar putea scumpi

500 de bucureşteni s-au debranşat de la RADET

Cei care nu vor scoate bani în plus pentru întreţinere vor fi pensionarii, şomerii şi cei cu venituri mici. Decizia va fi supusă aprobării consilierilor generali luna aceasta.Iniţial, primarul Sorin Oprescu anunţa că lucrează la mai multe variante de stabilire a preţului gigacaloriei, în funţie de veniturile bucureştenilor. Calculul urma să fie făcut cu tot cu includerea subvenţiilor acordate şi celor cu venituri între 2.500 şi 3.000 de lei.

Potrivit noii variante, nu mai există praguri salariale, urmând ca toţi bucureştenii să plătească 300 de lei pe gigacalorie la apă caldă şi 167 de lei pe gigacalorie la căldură, faţă de preţul de 119 lei practicat până acum. „Este ultima variantă la care am ajuns, dar nu spun că este şi cea definitivă. Căutăm formule de acordare de ajutoare pentru pensionari, şomeri şi pentru cei cu venituri minime”, ne-a declarat Mihai Becheanu, directorul RADET.

Pierderile, incluse în factură

Astfel, factura pentru luna ianuarie a anului viitor va oscila între 160 de lei pentru o garsonieră ocupată de o persoană şi 400 de lei pentru un apartament de patru camere cu patru locatari.

Scenariul le dă frisoane asociaţiilor de proprietari. Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii Asociaţilor de Proprietari Habitat, susţine că 35% dintre bucureşteni vor intra în incapacitate de plată, ei preferând să se debranşeze. De aceeaşi părere este şi Tudor Popescu, specialist în probleme de termoficare. „Numai nebunii vor vrea să stea vara jumătate de oră cu robinetele deschise să vină apa caldă, ca apoi să plătească apa rece la preţ de apă caldă. Mulţi vor găsi soluţii alt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale la Evaluarea Națională! 10 elevi au obținut media finală 10 după contestații

Ziua Constanta acum 59 minute
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate la probele scrise din sesiunea curentă (23 - 27 iunie) a Evaluării Naționale/EN VIII 2025, au fost publicate astăzi, 10 iulie, conform calendarului, pe site-ul dedicat<https://evalu

A MURIT nepotul lui Iuliu Maniu. Doctorul Ioan Boilă, supranumit „medicul fără de arginți”. O viață închinată credinței, suferinței și demnității

Gandul acum 46 minute
Doctorul Ioan Boilă, fost deținut politic și fondator al Policlinicii fără plată „Familia Sfântă” din Cluj-Napoca, a încetat din viață sâmbătă, 5 iulie, la vârsta de 97 de ani. Nepot al marelui om politic Iuliu Maniu, Boilă a fost o figură emblemati

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum o ora
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum o ora
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

INS: Produsul Intern Brut al României estimat pentru trimestrul I a fost de 375,77 miliarde lei, serie brută, în creştere uşoară faţă de trimestrul I 2024

News.ro acum 52 minute
Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2025, serie brută, a fost de 375,773 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,3% faţă de trimestrul I 2024, arată datele provizorii (2) publicate de Institutul Naţional de S

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum o ora
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

Zeci de bătrâni, evacuaţi dintr-un azil din Poarta Albă, în urma unui incendiu de vegetaţie uscată din apropiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape 50 de persoane au fost evacuate din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din localitatea Poarta Albă, din cauza fumului de la un incendiu izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la vegetaţia

Ilie Dumitrescu a găsit problema celor de la FCSB după meciul cu Inter Club d'Escaldes: „Asta lipsește”

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Ilie Dumitrescu (56 de ani), fost internațional român și actual analist TV, a analizat jocul celor de la FCSB în duelul cu Inter Club d'Escaldes, scor 3-1, din turul 1 preliminar Champions League. Gigi Becali

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 10 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

VIDEO Armata israeliană anunță că a interceptat o rachetă trasă din Yemen

HotNews acum 17 minute
Armata israeliană a anunțat joi că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, atacul venind la câteva zile după ce Israelul a desfășurat a efectuat o serie de lovituri împotriva infrastructurilor rebelilor houthi din această țară, transmite AFP. „Du

Vremea

București
acum

20°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

22°
joi

17°/26°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°