* la primul antrenament au participat 14 handbaliste * din următorul sezon conducerea echipei va da credit jucătoarelor tinere de perspectivă
Ieri după-amiază, au demarat pregătirile în vederea sezonului competiţional 2010-2011, şi handbalistele de la HC Dunărea. Prima jucătoare care a sosit la Sala Polivalentă a fost golgetera României, Ada Moldovan, după care au venit şi celelalte componente ale formaţiei brăilene, mai puţin portarul Daniela Goldic, interii Manuela Rădulescu şi Katalin Jenofi, cărora nu li s-au mai prelungit contractele.
Printre cele 14 handbaliste prezente s-a numărat şi Janina Luca, ea urmând să mai evolueze încă un an la Brăila. Singura componentă a lotului care încă nu a primit acceptul medicului pentru a se antrena la capacitate maximă este portarul Elena Voicu.
Până pe data de 13 iulie, HC Dunărea se va pregăti pe malul lacului Brateş, de la Galaţi, apoi va urma o nouă etapă de antrenamente la Brăila, iar în perioada 21-30 iulie jucătoarele vor efectua un cantonament centralizat la munte, cel mai probabil la Gura Humorului.
După cantonament va urma perioada precompetiţională, cu meciuri de pregătire.
Cu acest prilej, preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, a făcut unele precizări privind strategia clubului în următoarea etapă, una în care se va da credit jucătoarelor tinere.
"Nu avem noutăţi în lot. În perioada următoare vom pune accent pe jucătoarele pe care le-am adus de la lotul de tineret, vom mai aduce două, trei handbaliste de la echipa de junioare II, de la Preda, şi acestor handbaliste le vom da credit. Ele vor creşte pe lângă handbalistele cu experienţă pe care le-am dorit în continuare la Brăila, cele care vor asigura stabilitatea lotului", a precizat Gheorghe Bunea Stancu.
Preşedintele CJ le-a asigurat pe jucătoare că drepturile financiare vor fi acordate la termenele stabilite, dar, totodat