Pe o stradă comercială, în centrul istoric al Timişoarei, se află, la numărul 14, o clădire ponosită, cu geamuri dărăpănate. În monografia locului intitulată Cartea străzii Eugeniu de Savoia (Editura Brumar, 2009) istoricul Ioan Haţegan reconstituie trecutul imobilului. Îl reproduc pentru a-i identifica măgăoaiei biografia prestigioasă, dincolo de paragina care o macină nemilos.

Iată cum stăm: „13 februarie 1811, Dorothea Weldin(g) cumpără casa. 22 iulie 1827, Franz Weldin este moştenitorul casei, evaluată la 30.000 florini. 21 octombrie 1869, Barbara – soţia lui Franz Weldin, născută Friedrich – este moştenitoarea clădirii ce valorează 25.000 florini. În anul 1911 funcţionează aici cabinetul de avocatură al dr. Josef Weldin. Casa rămîne în proprietatea familiei Weldin în tot cursul acestui secol. În luna noiembrie a anului 1913, dr. J. Weldin obţine autorizaţia primăriei timişorene pentru a executa diverse îmbunătăţiri casei sale. În toată perioada interbelică, clădirea cu nr. 14 aparţine lui Anton Braun, renumit constructor de instrumente muzicale.“ (p. 33)

În acelaşi volum, scriitorul Tudor Creţu păşeşte în pustiul ruinelor imobilului nostru: „Eugeniu de Savoya 14: iz de lemn ars. Trei paşi am făcut şi m-am oprit. Rufele atîrnate luceau vag: singura fineţe era a feţelor de plapumă care, aproape, atingeau pămîntul. În rest, izmene, bluze şi ciorapi rînduiţi pe grilaj. Am vrut să mă apropii, să pun mîna. Era, nu ştiu de ce, important să simt exact cît de uscate/umede sînt. Liniştea era spartă de scîncete de copil.“ (p. 73) DE ACELASI AUTOR Talciocul lor. Talciocul nostru Lipova, istorie neştiută Peisaj cu gondole şi cu băbătîi americane cam posace O lentă ieşire din istorie Clădiri asemenea celei de aici sînt nenumărate în tot oraşul. La rîndul meu, am intrat în curţi din cartierul Elisabetin. Am cîteva însemnări mai vechi de un deceniu. Am adulmecat