Generaţii întregi de elevi au crescut în cultul copiatului.
În sfârşit a picat cineva Bac-ul şi în România. Un motiv e şi acela că educaţia fizică nu a mai fost probă de examen. Nu conta cât de în formă erai, toată lumea lua Bac-ul la sport.
Lăsând gluma la o parte, e pentru prima dată în douăzeci de ani când la examenul de Bacalaureat s-a furat mai puţin. Dar e şi prima dată când procurorii ridică profesorii din şcoală şi îi acuză de luare de mită.
Generaţii întregi de elevi au crescut în cultul copiatului. Şi acest blestem vine din vremuri trecute. Fac parte dintr-o generaţie care a copiat din greu. Erai fraier dacă nu-ţi făceai fiţuici, dacă nu-i şopteai colegului scos la tablă, dacă nu aveai curajul să-ţi pui cartea sub fund în timpul extemporalului. Am crescut în vremuri gri, în care hoţia se învăţa pe băncile şcolii. Mă doare că trebuie să recunosc asta, dar aşa era. Erai cu atât mai bun cu cât reuşeai să obţii o notă mai mare prin copiat. După o teză, prima întrebare din curtea şcolii era nu dacă ai ştiut subiectele, ci dacă ai reuşit să copiezi. Şi astăzi port povara faptului că am luat multe note pe care nu le-am meritat, că am avut medii mari la materii care-mi erau străine.
Îmi dau seama că acea minciună care mi se părea atunci minoră şi inofensivă, în timp, s-a transformat într-un uragan ce a devastat întreaga Românie. Faptul că în şcoală am copiat alături de generaţii şi generaţii de elevi a făcut ca milioane de tineri să intre în viaţă fără niciun fel de simţ al responsabilităţii. Veneai dintr-o realitate vagă, pe care o puteai modifica prin fraudă. Te credeai mai bun la matematică decât erai pentru că luasei 10 la teză, luasei 10 la Bac. Lumea era la picioarele tale. Apoi, toată viaţa, nu faci altceva decât să cauţi calea uşoară. Să cauţi o scurtătură care să te ducă acolo unde ai visat. Cred că generaţiile de copiato
