Iarbă, Dostoievski, Madonna, Valium, Oscaruri şi porţii mari de Shakespeare, alături de disecţia unei filmografii. Toate se găsesc în proaspăt publicata autobiografie a lui Al Pacino.
Arareori dai peste o autobiografie pe două voci, dar aceea a lui Al Pacino iese cu bine din această revoluţie a formulei tradiţionale. Pentru că nici un fragment din îndelungile conversaţii nu pare cosmetizat.
Grobel îşi asumă misiunea de a pune întrebări uneori inadecvate, alteori vizibil nedorite de "subiect", care reacţionează în varii feluri, de la "Ieşi afară din casa mea!" până la a refuza să răspundă prin fredonarea unui cântec. Nu lipseşte nici schiţarea statutului actorului ca pion în sistemul hollywoodian, nici controversele privind statele de plată ale studiourilor şi nici amiciţiile sau rivalităţile din breaslă.
Cum Grobel şi Pacino sunt buni prieteni, luând prânzul în fiecare duminică dacă actorul se află în Los Angeles, jurnalistul calcă şi pe teritoriul minat al vieţii private, şi calcă, şi calcă... Vrea să afle, "on the record", şi ce îi place să mănânce, şi de ce nu s-a căsătorit vreodată şi detalii despre copilărie, beţii sau joburile pre-celebritate - administrator de bloc, băiat de serviciu sau vânzător ambulant de ziare.
Iar Al Pacino, în cuvântul înainte al cărţii, îl iartă pe jurnalist pentru scrierea ei. De altfel, actorul mărturiseşte că şi l-ar fi ales pe Dostoievski pe post de biograf.
Combat pe format
"O să fac interviul ăsta, dar nu o să fie aşa cum vrei tu. Sau aşa cum vreau eu. O să fac nişte lucruri să explodeze pe-aici; iar tu trebuie să faci în aşa fel încât să devină ca un joc de-a şoarecele şi pisica. Dar probabil este imposibil să mă faci să renunţ la sistemul meu de apărare", susţine Pacino.
Dar în curând turuie. Da, i-a fost frică de femei, însă îi plac în primul rând c
