Într-o lume în care aproape totul este ready-made, se mai găsesc oameni care meșteresc cîte ceva, în folosul nostru, al consumatorilor. Și în amintirea vremurilor de altădată. Trebuie doar găsiți, în unele zone ”tradiționale” ale orașului, ”ascunși” printre buticurile sclipitoare.
La cizmar am fost, cred, cu toţii. Cizmarii sînt dintre puţinii meseriaşi de care mai avem nevoie: oricui i se tocesc flecurile şi nu e o atît de mare cheltuială să le înlocuieşti.
Şi totuşi, nici cizmarii, asemenea altor meseriaşi, nu mai sînt prea vizibili. Îi găseşti cu greu, concentraţi în anumite zone ale Bucureştiului, precum Centrul istoric, recomandaţi de cîte cineva… Şi ei aparţin unei alte epoci, mai puţin grăbite, în care lucrurile se confecţionau migălos şi în timp.
Gheorghe Stan, de pe Radu Calomfirescu, a făcut şi face aproximativ aceleaşi lucruri ca mulţi alţi cizmari bucureşteni de 50-60 de ani: „Trei ani şcoală profesională, din ’67 pînă în ’70. Aici, în Bucureşti. Era încălţămintea manuală atunci şi se aduceau copii de la ţară. La ţară era greu şi eu eram mai pipernicit, mai amărît. Aşa că am fugit într-o zi de acasă şi m-am înscris la ăştia. Era pe Uranus. Am absolvit primul an şi mi-a dat bursă 300 de lei. Erau bani pe timpul ăla. Stăteam cu chirie.
Ne învăţa şi matematică, şi română. Dar şi ore speciale de cizmărie. De trei ori pe săptămînă. Dacă voiai să înveţi mai repede, te duceai la meşterul particular, după şcoală, şi învăţai. Ne învăţa şi la şcoală meseria, ne spunea, de pildă, cum e pielea făcută din dermă, epidermă, tot soiul de straturi din astea… De acasă nu prea aveam de mîncare, mai îmi dădeau şi ei cîte o oală de ciorbă cînd ne duceam acolo. Toate erau importante, că moda se schimba şi trebuia să înveţi şi anul viitor…“ DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu
Deja s
