* brăilenii au fost prinşi transportând cu o barcă 60 kg de peşte
Trei brăileni vor fi judecaţi pentru că au pescuit fără autorizaţie, fiind prinşi de poliţişti transportând zeci de kilograme de peşte. Vasilică Malinchi (33 de ani), Gigi Piroşcă (30 de ani) şi Melu Scarlat (30 de ani) au încălcat astfel prevederile OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Cei trei au fost depistaţi în ziua de 27 ianuarie, în timp ce transportau, fără documente legale, 60 kg de peşte, în zona km fluvial 196 al Dunării, folosind o barcă cu motor. Din cercetările efectuate a rezultat că barca îi aparţine fratelui lui Malinchi, de la care fusese împrumutată. De asemenea, s-a mai stabilit că peştele fusese pescuit cu ajutorul unei plase, ce a fost abandonată în Dunăre întrucât s-a agăţat şi nu a mai putut fi scoasă. Barca a fost ridicată de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră şi urmează a fi restituită proprietarului, întrucât acesta nu ştia că urma să fie folosită în scop ilicit. Întreaga cantitate de peşte, în valoare de 217 lei, a fost predată unei societăţi comerciale, în vederea valorificării.
Din datele furnizate de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură - Filiala Teritorială Galaţi, rezultă că învinuiţii nu deţineau autorizaţie de pescuit în scop comercial, valoarea prejudiciului fiind de 306 lei. * brăilenii au fost prinşi transportând cu o barcă 60 kg de peşte
Trei brăileni vor fi judecaţi pentru că au pescuit fără autorizaţie, fiind prinşi de poliţişti transportând zeci de kilograme de peşte. Vasilică Malinchi (33 de ani), Gigi Piroşcă (30 de ani) şi Melu Scarlat (30 de ani) au încălcat astfel prevederile OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Cei trei au fost depistaţi în ziua de 27 ianuarie, în timp ce transportau, fără documente legale, 60 kg de peşte, în zona km fluvial 196 al Dunării, fo