Fermierii care au depus cereri pentru măsurile de sprijin pe suprafaţă şi ale căror culturi au fost inundate trebuie să anunţe, în scris, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, apariţia cazului de forţă majoră. Până în acest moment, doar două societăți agricole, din zona Bordușani și Făcăieni, au depus cereri.
Fermierii au obligaţia de a transmite la Agenția Județeană de Plăți și Intervenții în Agricultură(APIA) o înştiinţare însoţită de acte doveditoare.
În cazul în care terenurile inundate nu se află în zone declarate calamitate printr-un act normativ, producătorii agricoli trebuie să prezinte, alături de înştiinţare, următoarele documente: copie după procesul verbal de calamitate sau adeverinţă de la primărie și copie după procesul verbal de constatare emis de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Fermierii ale căror culturi inundate se găsesc în zone declarate calamitate printr-un act normativ naţional trebuie să transmită Centrelor APIA doar înştiinţarea, fără alte acte doveditoare.
De menţionat, este faptul că fermierii care nu înştiinţează APIA cu privire la apariţia unui caz de forţă majoră, respectiv culturi calamitate, riscă să piardă sprijinul financiar.