Doamnelor şi domnilor microbişti (şi nu numai) din orice servicii multilateral specializate, azi, cu cîteva zile înainte de finala Mondialului, ţin să vă aduc la cunoştinţă, fie şi într-un rezumat cît mai obiectiv, ideile de bază ale unui interviu acordat, la 10 iunie, ziarului Le Monde de către filozoful Fabien Ollier, directorul revistei „Quel Sport?“.

Titlul este demn de un penalty: „Cupa mondială, o alienare planetară“. Se porneşte de la următoarea idee: istoria Cupelor Mondiale este „o îndelungă infamie politică, economică şi socială, de la care turneul final din Africa de Sud nu face excepţie“. FIFA şi multinaţionalele care o sprijină au pus la cale o afacere financiară de mari proporţii, cu enorme beneficii. Nu e un secret pentru nimeni indecenţa cu care s-au ridicat construcţii luxuoase, „curăţîndu-se“ cartierele nevoiaşe, expulzîndu-se sărăcimea, o desfăşurare de bogăţii care urmau să convingă o populaţie aflată în majoritatea ei la nivelul a doi euro pe zi că va profita de o mană financiară. Politic s-a asigurat, printr-o mobilizare a forţelor militare şi poliţieneşti, o aşa-zisă pace civilă, în fapt o stare de asediu „pentru a proteja luxul şi a parca mizeria“, pentru a permite pseudopasionaţilor de fotbal „să vibreze“. Această mobilizare de masă în jurul echipelor naţionale a indus „o isterie colectivă obligatorie“. Diversiunea politică este evidentă: „în plină criză economică, singurul subiect care trebuie să ne intereseze este sănătatea dragilor noştri fotbalişti; e înduioşător“. În fond, asistăm la a face, printr-un proces de idealizare, din fiecare cetăţean un analist de cafenea. Este un suporterism obligatoriu, deghizat în „gîndire critică“ în orice moment, căci fiecare reclamă porţia sa de „opium sportiv“.

De aceea (şi aici, vă rog, atenţie!) filozoful declară negru pe alb: „Doresc ca echipa Franţei să nu treacă de primul tur al grupe