Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Disponibilizări şi şomaj tehnic la Energomur

Publicat in Adevarul, miercuri 7 iulie 2010 ·

Furnizorul de agent termic Energomur îşi restrânge activitatea, ca urmare a închiderii centralelor termice considerate nerentabile. Astfel, 19 de fochişti care asigurau buna funcţionare a punctelor termice vor fi disponibilizaţi începând de astăzi.

În centralale termice ale Energomur lucrează 70 de operatori, iar de astăzi 19 persoane vor fi concediate, iar una se va pensiona. "Aceste concedieri s-au făcut în urma examinării tuturor angajaţilor acestor puncte termice şi se datorează reducerii activităţii Energomur prin închiderea centralelor termice şi reducerea producţiei, pentru că vara nu se furnizează căldură”, a precizat Torzsok Gyopar, responsabil comuncare în cadrul Energomur.

Centrale închise şi şomaj tehnic

Până acum, Energomur a închis două centrale termice, cea din strada Republicii şi cea din zona Grand. Din data de 15 iulie ar urma să se închidă centralele Arta şi Tudor Vladimirescu 11, urmând ca din 1 octombrie alte 13 puncte termice să-şi sisteze activitatea. Restul de 26 de centrale termice din oraş sunt modernizate şi pot funcţiona fără supraveghere permanentă. „Cei 50 de fochişti care vor rămâne vor asigura buna funcţionare a centralelor termice, până ce acestea vor fi închise în luna octombrie”, a mai precizat Torzsok Gyopar.

Potrivit reprezentanţilor Energomur, întreg personalul societăţii simte restrângerea de activitate. „Pentru reducerea cheltuielilor cu personalul, Energomur a început trimiterea angajaţilor în şomaj tehnic. Astfel toţi cei 270 de angajaţi vor avea 15 zile de şomaj tehnic, luat prin rotaţie până în 30 octombrie. În această perioadă aceştia vor fi plătiţi cu 75% din salar şi vor sta acasă, urmând să fie chemaţi de urgenţă dacă va fi nevoie. În tot acest timp activitatea Energomur nu va fi afectată”, a mai spus Torzsok Gyopar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum 20 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Cum să te protejezi în perioadele de caniculă. Recomandările Ministerului Sănătății

Ziua Constanta acum 2 ore
Sănătății a emis recomandări esențiale pentru protecția sănătății în perioadele de căldură intensă. Specialiștii Ministerului Sănătății au subliniat importanța adoptării unor măsuri de prevenire a efectelor negative ale caniculei. Este esențial ons

La Omniasig au fost avizate până acum 264 de daune în baza asigurărilor facultative de locuinţă şi 540 de daune în baza asigurărilor Casco, în urma furtunilor din 13 iunie

News.ro acum 30 minute
Asiguratorul Omniasig anunţă că au fost avizate până acum 264 de daune în baza asigurărilor facultative de locuinţă şi 540 de daune în baza asigurărilor Casco, în urma furtunilor din 13 iunie. ”Omniasig Vienna Insurance Group a luat măsuri rapide pe

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 56 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Viktor Orban confirmă că l-a abandonat pe Iohannis. Președintele României rămâne fără susținere la șefia NATO FOTO

Ziare.com acum 58 minute
Viktor Orban, premierul Ungariei, a confirmat marţi, 18 iunie, într-o postare pe rețeaua socială X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO. Și Slovacia, prin preşedintele său, a făc

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°