Am scris un text de preamarire (ma rog, luati-o cu rezerve de stiinta a retoricii) a supermarketului. M-a deranjat puţin şapoul de pe thinkousidethebox cu un tip care tot repeta ca e ceva în neregulă cu “acest tip de magazin” impersonal. Prea vag, prea eco-ortodox. Supermarketurile nu trebuie atacate ca prezenţă, ci ca forme monopoliste în piaţă – asta da, dar asta n-o să reuşim niciodată dacă ne îngrijorăm că-s “impersonale”. Chiar m-am plictisit de neliniştile eco-metafizice – ori vorbim pe faţă de abuzuri şi facem ceva să schimbăm şpaga de la raft ori a se slăbi.
Reiau textul, că poate îmi faceţi voi ori un şapou mai bun, ori o înjurătură respectabilă. Dacă s-a luptat pentru ceva clar în 89 acel lucru a fost mincarea din magazine. Şi e şi singurul lucru care ne-a ieşit, culmea. Iata textul.
Citind bonuri de supermarket
Supermarketul este tara adusa “la scara”. Supermarketul sloven sau frantuzesc sint tot atitea colturi din tara lor care seamana incredibil de mult cu tara noastra. Primul lucru pe care-l fac intr-o tara straina este sa intru intr-un supermarket sa vad unde sint micile diferente si marile asemanari. E fascinant sa vezi ca intr-o tara unde nu intelegi o boaba din limba lor, intelegi perfect si te misti deja instinctiv printre rafturile si marfurile lor. Coca Cola are un gust putin diferit in functie de zona, patiseriile difera, dar nu fundamental. Supermarketul e ca un soi de statie de teleportare – intri intr-un teren neutru unde toate tarile sint la fel. Asta e primul motiv pentru care le iubesc (pe linga faptul ca m-au tinut in viata prin toate excursiile mele “vestice” cu preturile lor mici si primitoare).
Apoi, sunt un adevarat specialist comparatist bucurestean pe ce inseamna supermarket, superminimarket, minimarket. Esential, asa cum s-au prins americanii acum 50 de ani, e locul de parcare. Supermarketul ofera “spatiu
