Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Oficianta CEC de la Vaideeni a escrocat zeci de localnici

Publicat in Adevarul, joi 8 iulie 2010 · ·

20 de locuitori au depus plângere că le-au fost luate sume de bani din cont, prejudiciul cauzat ridicându-se la peste 400.000 lei.

Azi, la CEC Bank din Vaideeni, locuitorii vin revoltaţi să ceară socoteală pentru faptul că au fost înşelaţi de oficianta Elisabeta (Vetuţa) Jinaru (52 ani). „Am avut 6.000 de lei, uitaţi hârtia şi am aflat că nu mai am nimic", a spus Dan Florica. Directorul CEC Bank Rm. Vâlcea, Mariana Barbu, a spus: „Noi am descoperit înşelăciunea în urma unui control intern al băncii. Oamenii să stea liniştiţi că îşi vor primi banii înapoi, doar dacă nu au semnat pe cine ştie ce hârtii. Până acum au depus plângere la Poliţie 20 de persoane iar prejudiciul estimat este de câteva sute de mii de lei. Chiar azi a mai venit un locuitor din Vaideeni cu o sesizare. E fapta unui oficiant care îşi va primi pedeapsa şi nu a unei instituţii".

„Nu era o femeie serioasă, îi plăcea să trăiască pe picior mare"

Eliesabeta Jinaru nu este de găsit, iar la locuinţa ei sătenii revoltaţi s-au dus cu topoarele. „Părinţii ei s-au încuiat în casă şi nu mai vorbesc cu nimeni. Acum, într-o seară s-au dus oamenii cu topoarele la ei acasă, o căutau pe Vetuţa, dar nu se ştie pe unde este", spune Alexandru Zmeadă. Toată ecrocheria s-a decoperit în urmă cu două săptămâni, când oficianta CEC a avut un accident de maşină şi a fost înlocuită de o colegă la serviciu. „Nişte oameni de la noi din comună au avut nevoie de bani pentru o înmormântare şi s-au dus la CEC să îşi retragă o sumă de bani. Atunci au sesizat că economiile lor se «evaporaseră»", povesteşte Ioana Zmeadă, o localnică din Vaideeni. Oamenii din comună sunt şocaţi de fapta Vetuţei. „Nu era ea o femeie prea serioasă şi îi cam plăcea să trăiască pe picior mare. Nici familie nu a fost capabilă să îşi facă, soţul părăsind-o cu câţiva ani în urmă. Îi cam plăceau anturajele", povesteşte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 5 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°