Ideologia celor care, 50 de ani, s-au înstăpînit peste societatea românească, prin monopolul asupra instituţiilor politice şi administrative, pretindea că idealul la care tinde modelul de dezvoltare şi de organizare socială impus era: "de la fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi". Ei au numit asta, în mod cu totul eronat, comunism. Ceea ce nu spunea ideologia oficială era faptul că deţinătorii puterii îşi rezervaseră dreptul inatacabil, apărat cu legi, cu pistoale şi cu închisori din care, la nevoie, nu mai ieşeai niciodată viu, de a stabili, cum vor ei şi cînd vor ei, care sunt "puterile" şi "nevoile" fiecăruia dintre supuşii regimului.
După 20 şi mai bine de ani de rătăcire prin meandrele concrete ale "democraţiei ca la piaţă" şi ale "economiei după ratinguri electorale", puterea impune cu forţa instrumentelor statale un alt model, al cărui ideal poate fi rezumat: "de la fiecare după nevoi, fiecăruia după puteri". Precizarea, pe care nu o face ideologia oficială, în acest caz, este că nevoile şi puterile sunt ale statului, nu ale oamenilor. Cu alte cuvinte, statul este dispus să dea supuşilor săi beneficiile sociale la care s-a obligat contractual, doar în măsura în care dispune de fonduri în visteria publică şi numai atunci cînd crede el de cuviinţă. În compensaţie, îşi rezervă dreptul discreţionar de a lua din veniturile şi avutul supuşilor săi, tot ceea ce crede şi oricînd crede de cuviinţă. Cui îi pasă că în România aceleaşi venituri sunt impozitate, (legal!!!), de cîte două şi trei ori! Nimănui, dacă nevoile statului o cer, atunci o să le mai impozităm, la fel de legal, şi a cincea oară!, ne spun senini responsabilii politici ai guvernărilor post-decembriste. Drept este că, în ultima vreme, statul cam duce lipsă de resurse, datorită auto-devorării sistematice a proprietăţilor sale private şi publice, precum şi a schemelor ingenioase şi teribil de ef
