Aproximativ 65% dintre români cred că situaţia financiară a familiei lor se va înrăutăţi în următoarele 12 luni, într-o mai mică sau mai mare măsură, după ce în urmă cu un an doar trei din zece persoane estimau acest lucru, potrivit Barometrului de Încredere a Consumatorului, realizat de GfK.
Numai 6% speră ca situaţia lor să se îmbunătăţească în următorul an şi 23% se aşteaptă să rămână la fel ca în prezent.
Atunci când compară starea lor financiară prezentă cu cea de acum un an, 68% dintre cei chestionaţi afirmă că aceasta s-a degradat şi doar 5 procente trăiesc mai bine decât în 2009, potrivit studiului realizat de compania de cercetare GfK.
În luna iunie, indicele de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii zece ani, atingând 79%, faţă de 40% în urmă cu doi ani.
"Această stare accentuată de pesimism se datorează în cea mai mare măsură programului guvernamental de austeritate care a dus la deteriorarea situaţiei economice generale, deteriorare resimţită de peste 90% din populaţia ţării. Românii sunt destul de pesimişti şi atunci când vine vorba de viitor, 78% nu se aşteaptă ca situaţia să se îndrepte din punct de vedere economic în perioada următoare", conform GfK. De asemenea, 85% dintre persoanele chestionate anticipează o creştere a şomajului, în timp ce numai 4% sunt optimişti.
"Pentru 8 din 10 români perioada pe care o traversăm este un obstacol în calea economisirii. Nici următorul an nu pare să fie unul favorabil punerii banilor deoparte, peste 85% spunând că nu intenţionează să facă acest lucru, principalele cauze fiind evoluţia preţurilor şi a ratei şomajului", se precizează în studiu. Totodată, peste două treimi dintre români estimează o creştere a inflaţiei în 2010 şi în prima jumătate din 2011, în vreme ce un procent relativ asemănător a remar